Bună ziua, cititori ai Gazetei de Sud! Mă numesc Anca Ungurenuş, am 21 de ani şi îmi asum ce scriu. Am o faţă, pe care mi-o puteţi vedea cu uşurinţă în poza alăturată. Frumoasă sau urâtă, este faţa mea. Este o faţă care are curajul să apară sub privirea dumneavoastră, o faţă care-şi doreşte o critică foarte constructivă, necesară oricărui jurnalist în absolut orice moment al meseriei sale.
De pe 3 ianuarie 2012, căsuţa de comentarii a site-ului GdS este dominată de regatul reţelei de socializare Facebook. De pe 3 ianuarie, pentru mine şi pentru colegii mei se încheie o perioadă în care am acceptat jigniri gratuite şi răutăţi din partea unor oameni cărora nu le puteam vedea feţele. Oameni al căror nume era „Danone“, „asdfgh“, „lalala“, „pt. ziaristă“ sau, mai simplu, „123“. Exemplele pot continua prin miliarde de aranjamente ale tastelor unui computer.
Indiferent de felul în care se prezentau în faţa noastră şi de maniera mai mult sau mai puţin colorată în care ne jigneau, noi am dovedit că suntem reali. Că avem o faţă, un nume, o voce şi, cel mai important, o identitate asumată. Iar odată cu dreptul la o identitate, vine şi dreptul fiecăruia la libertate, aşa cum spune legislaţia în orice ţară democratică. Ceea ce mulţi nu ştiu este că această libertate este permisă atâta timp cât nu o îngrădeşte pe a celorlalţi. Iar acest fapt este bine cunoscut încă de la Revoluţia Franceză.
Reacţiile la această schimbare au fost multe şi diverse. A fost aplaudată, a fost numită „manevră murdară“, a fost asociată - cu o paranoia melancolică aproape - cu Securitatea. Un cititor a mărturisit, cu proaspătul său nume asumat, că i-a dispărut sursa zilnică de amuzament, şi anume comentariile de pe GdS-ul virtual. „Articolele despre Adrian Mititelu şi despre câinii vagabonzi nu vor mai fi niciodată la fel“, spunea el. Chiar şi un vizitator de pe site-ul Jiunimea al GdS a de
