Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comentariu asumat

Publicat in GAZETA de SUD, joi 5 ianuarie 2012 ·

Bună ziua, cititori ai Gazetei de Sud! Mă numesc Anca Ungurenuş, am 21 de ani şi îmi asum ce scriu. Am o faţă, pe care mi-o puteţi vedea cu uşurinţă în poza alăturată. Frumoasă sau urâtă, este faţa mea. Este o faţă care are curajul să apară sub privirea dumneavoastră, o faţă care-şi doreşte o critică foarte constructivă, necesară oricărui jurnalist în absolut orice moment al meseriei sale.

De pe 3 ianuarie 2012, căsuţa de comentarii a site-ului GdS este dominată de regatul reţelei de socializare Facebook. De pe 3 ianuarie, pentru mine şi pentru colegii mei se încheie o perioadă în care am acceptat jigniri gratuite şi răutăţi din partea unor oameni cărora nu le puteam vedea feţele. Oameni al căror nume era „Danone“, „asdfgh“, „lalala“, „pt. ziaristă“ sau, mai simplu, „123“. Exemplele pot continua prin miliarde de aranjamente ale tastelor unui computer.

Indiferent de felul în care se prezentau în faţa noastră şi de maniera mai mult sau mai puţin colorată în care ne jigneau, noi am dovedit că suntem reali. Că avem o faţă, un nume, o voce şi, cel mai important, o identitate asumată. Iar odată cu dreptul la o identitate, vine şi dreptul fiecăruia la libertate, aşa cum spune legislaţia în orice ţară democratică. Ceea ce mulţi nu ştiu este că această libertate este permisă atâta timp cât nu o îngrădeşte pe a celorlalţi. Iar acest fapt este bine cunoscut încă de la Revoluţia Franceză.

Reacţiile la această schimbare au fost multe şi diverse. A fost aplaudată, a fost numită „manevră murdară“, a fost asociată - cu o paranoia melancolică aproape - cu Securitatea. Un cititor a mărturisit, cu proaspătul său nume asumat, că i-a dispărut sursa zilnică de amuzament, şi anume comentariile de pe GdS-ul virtual. „Articolele despre Adrian Mititelu şi despre câinii vagabonzi nu vor mai fi niciodată la fel“, spunea el. Chiar şi un vizitator de pe site-ul Jiunimea al GdS a de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 17 minute
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

A fost inaugurat cel mai mare rezervor de stocare a țițeiului din România: Investiție de 23 de milioane de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Cel mai mare rezervor de stocare a ţiţeiului din România a fost pus în funcţiune de OMV Petrom la rafinăria Petrobrazi, după o investiţie de peste 23 de milioane de euro. "Construcţia noului rezervor de ţiţei reprezintă un nou proiect important fina

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Confederația transportatorilor COTAR solicită Camerei Deputaţilor să elimine coplata pentru despăgubirile RCA

G4Media acum o ora
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită Camerei Deputaţilor să renunţe la votarea amendamentelor apărute în proiectul de modificare a Legii RCA şi să elimine coplata pentru despăgubirile RCA, transmite

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

21°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°