Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-a fost cu voi?

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 15 mai 2007 ·

Dupa 50 de minute bune, Poli a jucat inexplicabil de prost celelalte 35 de minute, pierzind in fata modestei echipe constantene Teoretic, atunci cind ai sacii in caruta, un esec pe teren propriu nu e usor de digerat insa nici nu ustura foarte tare. Nu asa s-a intimplat duminica seara, cind Politehnica a cedat in fata Farului Constanta, efectul fiind coborirea asupra Copoului a unui important flux de suspiciuni privind non-combatul gazdelor. Acesta a fost generat de evolutia inexplicabil de palida a Politehnicii intre minutele 53 si 81, reperele celor doua goluri reusite de oaspeti, lucru ce a facilitat obtinerea de catre "marinari" a unor puncte ce pot fi decisive in tentativa Farului de a scapa de retrogradare. Firesc, cei care au imbratisat scenariul lansarii unui colac de salvare dobrogenilor de catre ieseni si-au exprimat nemultumirea, huiduielile, contestarile si acuzele de blat, adresate in special jucatorilor, facindu-si loc din plin pe "Emil Alexandrescu".

Din punct de vedere tactic, duminica s-au confruntat doua sisteme, "4-4-2", etalat de gazde si "4-2-3-1", pe care au mizat constantenii. Efectul primei runde a fost o dominare cvasi-totala a Politehnicii, care a ratat destule ocazii in fata unei echipe care justifica si prin joc pozitia precara din clasament. Dupa alte doua ocazii importante aparute imediat dupa odihna, Poli nu a mai jucat nimic din momentul aparitiei unei mirese pe stadion. Iasul a fost scurtcircuitat si nu a mai putut intoarce rezultatul, in ciuda schimbarilor efectuate si a revenirii de pe final. Astfel, ciudatul antrenor al Farului, Basarab Panduru (care, desi avea mare nevoie de puncte, a preferat sa tina rezerve trei atacanti cu nume, T. Moldovan, Tilinca si Disney si nu l-a luat nici in primii 18 pe eroul meciului din tur, Nae!) s-a putut impauna cu o victorie despre care se poate spune ca a fost norocoasa si mai mult decit atit

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 40 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 55 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Canotaj: Încă o medalie pentru România la Szeged – bronz la 8+1 masculin

News.ro acum 22 minute
Echipajul de 8+1 masculin format din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la Campionatele Euro

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 3 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°