8 martie, de Ziua Femeii, în anul 1896. Vorbim despre momentul când a venit pe lume cel care avea să ajungă un mare rapsod. Este vorba despre Zavaidoc, pe numele său real Marin Teodorescu.

S-a născut într-o familie de lăutari, la Piteşti, oraş în care tatăl său era vestit. Tănase Teodorescu, părintele său, cânta mirific la ţambal şi din strună, stârnind aplauze şi admiraţia tuturor mesenilor din cârciumile în care îşi făcea programul. Bucuria naşterii lui Marinică a fost nemărginită pentru Tănase, al cărui vis a fost să rupă gura lumii cu un taraf în familie. Aşa că, de mic, Marinică era purtat iarna, sub şubă, ca să se lipească lăutăria de el, mai ales că fratele său cel mare, Vasile, învăţase încă de mic să mânuiască arcuşul viorii cu străşnicie. Lui Marinică îi căzuse însă dragă chitara, cu care se acompania când zicea din gură cântece de drag şi dor. Şi mama sa, Constandina, ştia să cânte la vioară şi la ţambal.

PATRU COPII. Pe când Marinică avea vreo 14-15 ani, tatăl său a plecat în lumea drepţilor. Pe atunci, vocea ieşită din comun a micului rapsod era deja faimoasă. Aşa se face că, deşi era mezinul familiei, a fost nevoit să asigure pâinea celor din casă. Erau patru fraţi: Marinică (Zavaidoc mai târziu), Vasile, cu patru ani mai mare decât el, Zoia, mai mică decât rapsodul cu şase ani, şi mezina Marioara, născută la opt ani după Marin.

În familie, nimeni nu era mai prejos. Cu toţii au cântat de mici. Vasile zicea din strună de frângea inima celor care-l ascultau. Zoia nu a rămas nici ea departe de muzică. De copilă i-a plăcut să-şi acompanieze fraţii cu acordeonul. Cât despre Marioara, şi aceasta le ţinea companie la cântare. Dar, de departe, “năbădăiosul” Marinică rupea gura târgului. La Piteşti erau tocmiţi pe la nunţi, unde Vasile şi Marinică (Zavaidoc) învăţaseră tot felul de cântece de la care la sfârşitul fie