Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pianista Alexandra Dariescu interpreteaza in premiera britanica Concertino in stil clasic de Dinu Lipatti

Publicat in HotNews, joi 24 mai 2012 ·

Tanara pianistă Alexandra Dăriescu va interpreta, alături de Orchestra of St Paul's, în premieră la Londra, Concertino în stil clasic de Dinu Lipatti. Evenimentul va avea loc pe 26 mai, de la ora 19.30, informeaza ICR Londra.

Alexandra Dăriescu va concerta pe una dintre cele mai importante scene londoneze, LSO St Luke’s. LSO St Luke’s, alături de Barbican Center, este sala unde au loc cele mai multe concerte ale London Symphony Orchestra şi una dintre cele mai apreciate adrese muzicale din capitala Regatului Unit.

Pe lângă lucrarea lui Dinu Lipatti, din programul concertului mai fac parte Dansurile româneşti, de Béla Bartók, Concertul Nr.5 pentru pian de L.W. Beethoven şi Simfonia Nr.41 de W.A. Mozart.

Alexandra Dăriescu, „o stea în devenire“ potrivit BBC Music, a impresionat publicul britanic în luna martie a anului 2011, când a concertat la Wigmore Hall. Interpretarea sa este „năvalnică, dar în acelaşi timp tandră“, scria atunci Michael Michael Church în revista International Piano. Născută în anul 1985, Alexandra Dăriescu este absolventă a programului masteral al Guildhall School of Music & Drama şi bursieră a aceleaşi instituţii.

Sub bagheta dirijorului Ben Palmer, Orchestra of Saint Paul's a susţinut concerte în cele mai cunoscute săli britanice: Purcell Room – Southbank Centre, St. John’s Smith Square şi LSO St Luke’s. Sediul permanent al orchestrei se află la Covent Garden. Tanara pianistă Alexandra Dăriescu va interpreta, alături de Orchestra of St Paul's, în premieră la Londra, Concertino în stil clasic de Dinu Lipatti. Evenimentul va avea loc pe 26 mai, de la ora 19.30, informeaza ICR Londra.

Alexandra Dăriescu va concerta pe una dintre cele mai importante scene londoneze, LSO St Luke’s. LSO St Luke’s, alături de Barbican Center, este sala unde au loc cele mai multe concerte ale London Symphony Orchestr

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 24 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 27 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 56 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 15 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 40 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 57 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°