Mariana Câmpeanu, ministrul muncii: Salariile şi pensiile cresc la anul. Pensionarii vor primi mai mulţi bani. Se reîntregesc pensiile. Cei care au pierdut bani îi vor primi înapoi. Salariile bugetarilor cresc. Liviu Voinea, ministrul bugetului: Trebuie să ne încadrăm în anvelopa salarială. Creştem investiţiile la anul. În doi ani, vom avea încă „X“ kilometri de autostradă. Toată ziua vedem pe galben aceste breaking news, care au în spate declaraţii ale miniştrilor cabinetului Ponta sau ale liderilor USL, alianţa care conduce România de un an şi jumătate şi are 70% din Parlament.
Cam aceasta este retorica guvernului Ponta, să împartă banii care se strâng la buget din plăţile pe care le fac companiile şi românii. Problema este că se vorbeşte atât de puţin de cei care contribuie la buget, încât parcă nici nu ar exista. În spaţiul public, în retorica politicienilor, în retorica celor de la putere, cei care contribuie la buget sunt pe ultimul loc. Ei trebuie să contribuie şi atât. Pentru ca la anul pensiile şi salariile bugetarilor să crească sau să se strângă bani pentru acei sute de kilometri de autostradă sau pentru proiectele de investiţii ale guvernului, cineva trebuie să muncească, să producă profit, să mişte bunurile şi serviciile în economie, să-şi găsească energie în fiecare zi, să facă un soft, să pună un şurub undeva, să fie comis-voiajor prin străinătate, să vândă ceva produs în România, să convingă un bancher fie să-i mai dea nişte bani pentru o nouă investiţie, fie să-i facă o reeşalonare. Înainte ca doamna ministru al muncii - cel mai antiliberal membru al PNL, asta dacă PNL se mai poate spune că are o gândire liberală, de sprijinire a antreprenorilor şi a liberei iniţiative - să vorbească despre majorările de pensii şi salarii la stat, ar trebui să vorbească despre angajări în economie, despre locuri de muncă, despre ce cer firmele ca forţă de