Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au decis anularea deciziei Tribunalului Bucureşti, prin care fostul senator Olosz Gergely a fost condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Dosarul urmează să fie judecat în continuare de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.
Concret, judecătorii au decis să desfiinţeze în integralitate decizia dată de Tribunalul Bucureşti deoarece instanţa compententă să soluţioneze dosarul fostului deputat era cea de la Curtea de Apel Bucureşti.
Decizia CAB nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Olosz Gergely a fost condamnat pe 17 iulie, de Tribunalul Bucureşti, la şapte ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. El este acuzat că, în perioada în care a fost preşedinte al Autorităţii Naţională de Reglementări în domeniul Energiei (ANRE), a ajutat reprezentanţii unor firme să obţină contracte oneroase.
Dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti după ce Instanţa Supremă a admis, în 17 mai, că nu mai are competenţa de a judeca acest caz ca urmare a faptului că Gergely nu mai este demnitar. Olosz Gergely a anunţat, în 13 mai, că renunţă la mandatul de senator, invocând campania de compromitere ce ar fi fost purtată împotriva sa în ultima perioadă.
Olosz Gergely, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în perioada 2007 - 2008, este judecat pentru trafic de influenţă, alături de patru reprezentanţi ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obţină contracte oneroase.
Care sunt acuzaţiile aduse de procurori
În octombrie 2012, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE în perioada 2007 - 2008, pentru trafic de influenţă, în formă continuată.
În acelaşi dosar sunt judecaţi Ion Bîrcină