Odată ajuns pe acest teren ferm, autorul Interlocuţiunilor îşi revelă încă o trăsătură a mentalităţii sale tradiţionale (Monsieur Homais era un adept al stîngii atee), şi anume religiozitatea. Credinţa e, în ochii săi, un dar nativ, a cărui absenţă divulgă o infirmitate: "Aşa cum unora le lipseşte simţul sublimului sau al comicului, altora le lipseşte simţul divinului". O preconcepţie obstinată disociază spiritul religios de funcţia inteligenţei, împingîndu-l la periferia intereselor intelectualului modern: "Este aproape unanimă ideea că nu merg împreună credinţa şi frica lui Dumnezeu cu inteligenţa lucidă şi cultura. Deşi, de un secol şi jumătate, Flaubert, Ťliber cugetătorť el însuşi, denunţase ca stupidă aşa-zisa Ťliberă cugetareť (prin personajul farmacistului Homais), ea este Ťîn vigoareť, sub înfăţişări mai elegante". De fapt, impietatea e un atentat nu atît împotriva lui Dumnezeu, meditează Al.Paleologu, cît împotriva civilizaţiei pe care Dumnezeu o doreşte făurită şi dezvoltată de oameni în conformitate cu aspiraţiile lor cele mai înalte. Departe de-a reprezenta un indiciu de emancipare, necredinţa crasă nu e decît o dovadă de îngustime vinovată, de dezumanizare: "Ateismul agresiv a rămas al barbarilor (comuniştii de pretutindeni, jacobinii francezi din linia Combes, Viviani şi ejusdem farinae), dar intelectualii subţiri şi cultivaţi (subliniez că aceste ultime trei cuvinte, plus conjuncţia, nu au nici cea mai firavă intenţie ironică) sunt agnostici, indiferenţi sau chiar înţelegători". Avem a face, în cazul unor personalităţi de seamă, cu o zonă în care "simţul divinului", neafişat, se poate manifesta pe căi ocolitoare, putînd fi atribuit unora "neduşi la biserică", precum E. Lovinescu, apăsat de imaginea "labilităţii universale", sau Jean-François Revel ce se declara un mecreant, sau Paul Zarifopol, "necredincios" ce mergea "foarte departe cu în