Preşedintele juriului la acest concurs a fost academicianul Eugen Simion. Florinel Agafiţei va intra în posesia premiului vineri, 30 septembrie, la Mizil.
Nuvela cu care Florinel Agafiţei a câştigat concursul se numeşte „Curierul M.H." şi vine în continuarea preocupărilor sale privind cercetarea în domeniul indianisticii. Juriul a aut de ales între 500 de manuscrise trimise de scriitori din toată ţara.
"Am ales această cale, a conceperii unui text - să-l numesc literar!? - unde să pot prezenta nestingherit experienţele avute, informaţiile/ideile aflate din surse, uneori, nu tocmai convenţionale (cred că încape aici şi Internetul, într-o insesizabilă măsură!) spre a lăsa raţiunea şi imaginaţia eventualului cititor să intre în contact cu cele detectate/întâmplate subsemnatului, oferind şansa liberului arbitru de a-şi demonstra întreaga disponibilitate pătrunderii neînţelesului cu ajutorul înţelesului şi invers.Abordând o asemenea manieră de lucru, nutresc speranţa că nu voi risca prea dure critici în privinţa următoarelor pagini, cu deosebire din partea acelora care nu se vor regăsi citaţi riguros, precum într-un volum de ţinută academică...", îşi descrie profesorul Agafiţei nuvela.
Profesorul de istorie, filozofie şi scriitorul Florinel Agafiţei este singurul vrâncean aplecat către studiul limbii, culturii şi civilizaţiei indiene şi, totodată, deţinătorul unei impresionante biblioteci de indianistică, cu cărţi unicat în ţară.