Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Arabela Găldău este „centru de plasament” pentru maidanezi

Publicat in Adevarul, miercuri 9 martie 2011 ·

Tânăra, care locuieşte în Cluj de trei ani, de când a intrat la facultate, a găzduit până acum aproape 20 de câini comunitari oferiţi spre adopţie de diverite organizaţii de protecţie a animalelor.

În apartamentul din Gheorgheni în care stă cu chirie Arabela e linişte: are un singur pui de maidanez în plasament, pe care propriile sale animale - bichonul Izabela şi motanul Garu -l-au primit fără prea multe proteste. Nici nu prea ai cum să-i rezişti: practic, e un bulgăre de blană care are tot timpul chef de joacă. Nu la fel de linişte a fost, însă, în casa ei când avea „în gazdă” 10 pui simultan. „Am intrat în povestea asta în urmă cu câteva luni şi de-atunci am avut în plasament cam 20 de pui cărora le-am găsit rând pe rând stăpân”, povesteşte Arabela (în caz că vă întrebaţi: tatăl său i-a pus acest nume după personajul principal din filmul său preferat, serialul cehoslovac „Arabela” difuzat în anii ’80 -n.r.).

Totul a început cu un pui

În vara anului trecut Arabela a răspuns, pe facebook, unui anunţ prin care cineva căuta gazare pentru un metis de rottweiler ce împlinise de curând două luni. Întâmplarea face că fata care lansase anunţul, Monica, le cunoştea pe voluntarele de la „Arca lui Noe”, ce se ocupă de sterilizarea şi plasarea animalelor abandonate din Cluj. Aşa a ajuns Arabela voluntar - pe lângă câinii pe care-i ia „în plasament”, ea ajută la găsirea şi sterilizarea maidanezilor, le face rost de mîncare şi caută persoane dispuse să-i adopte.

În urmă cu două săptămâni, de exemplu, a făcut o chetă printre colegi (este studentă în anul III la Jurnalistică şi în anul II la Psihologie), pentru asociaţia „Trei fraţi pătaţi” din Turda, care a rămas fără provizii după ce pazinicii ce trebuiau să păzească adăpostul au furat, la sfârşitul lui februarie, mâncarea animalelor. „Cu banii adunaţi de la colegi am cumpărat 70 de kg de mâncar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 45 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°