Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşte fiscalitatea

Publicat in Adevarul, luni 4 septembrie 2006 ·

Strategia fiscal-bugetară măreşte taxele pe proprietate, muncă şi agricultură îşi propune o creştere a ponderii veniturilor bugetare în PIB până la nivelul minim înregistrat în ţările din Uniunea Europeană (35% din PIB), până în 2010. Pentru aceasta, Ministerul Finanţelor propune creşterea din 2008 a taxelor pe proprietate şi de mediu, a bazei de impozitare pe piaţa muncii şi a fiscalităţii în agricultură.

"Strategia fiscal-bugetară pe termen mediu a fost finalizată", ne-a declarat Varujan Vosganian, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat. El spune că, pentru creşterea ponderii veniturilor bugetare în PIB până la nivelul ţărilor UE, se are în vedere adoptarea unor reglementări menite să îmbunătăţească nivelul încasărilor bugetare din domenii foarte slab fiscalizate.

Agricultura este prima pe listă

"În România, circa 40% din populaţie lucrează în agricultură, dar contribuţia acestei ramuri la PIB este foarte mică, de circa 1%", spune oficialul liberal. Contribuţia agriculturii la formarea PIB se situează la jumătate faţă de aportul de dinainte de 1989. Situaţia nu are însă şanse prea mari să se redreseze pe termen mediu. Comisia Naţională de Prognoză estimează că aportul agriculturii (inclusiv silvicultura, piscicultura şi exploatarea forestieră) la creşterea reală a PIB nu va depăşi nivelul de 0,3% în fiecare an, până în 2010. În 2003, creşterea reală a PIB datorată agriculturii a fost de 0,6%, în 2004, de 2,2%, dar în 2005 a fost negativă, de -1,8%. Vosganian se aşteaptă ca, până în 2010, ponderea veniturilor bugetare în PIB să ajungă la 34-35%. Anul trecut, acest indicator a fost de doar 29,7%, însă oficialii europeni consideră că, pentru ca România să-şi achite contribuţia la bugetul european şi să reuşească să asigure cofinanţarea proiectelor europene, ar fi nevoie de un nivel al veniturilor bugetare pentru 2007 de minimum 35

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 47 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 21 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 48 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°