•Acesta considera ca este victima unui complot si a unei razbunari venite din partea unor persoane de rea credinta
•Dosarul va ajunge in mainile judecatorilor in aceste zile, urmand ca instanta sa stabileasca primul termen de judecata
Cetateanul francez Michel Sounalet, in varsta de 68 de ani, a fost trimis ieri in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, dupa finalizarea cercetarilor, sub acuzatiile perversiuni sexuale cu minori si coruptie sexuala in forma continuata. Potrivit acuzarii, in perioada 1997 - 2002, barbatul ar fi intretinut relatii sexuale cu sapte minori de la Centrul de copii din Popricani, oferindu-le acestora sume derizorii de bani, pana intr-o suta de mii de lei. Dintre cei sapte minori, numai cinci au fost citati ca parti vatamate. Fata de unii dintre acestia, anchetatorii au dispus sanctiuni administrative, mergand pana la mustrari cu avertisment, deoarece s-a luat in calcul nivelul slab de pregatire al acestora. Purtatorul de cuvant la Parchetului de pe langa Judecatorie, procurorul Daniel Horodniceanu a apreciat ca "Sounalet poate suporta regimul din penitenciar, iar afectiunile acestuia pot fi tratate in regim de detentie". Prim-procurorul institutiei mentionate, Daniel Ticau ne-a declarat ca "Parchetul a inceput deja sa faca demersurile pentru comunicarea prin organismele internationale corespunzatoare a hotararii pronuntate in cazul lui Sounalet, in tara de origine, pe cind acesta fusese condamnat la 37 de ani de detentie". "Daca sentinta va fi recunoscuta pe plan international, Sounalet se gaseste in stare de recidiva", a apreciat procurorul Ticau. Cu toate acestea, cetateanul francez aflat in spatele gratiilor din data de 20 octombrie 2002, continua sa afirme ca totul nu este decat un complot la adresa sa. Sounalet se considera victima unei razbunari venite din partea unor persoane de rea