În toată Europa se vorbeşte în acest moment despre pensii. Iar concluzia este aceea: pe viitor oamenii vor trebui să lucreze mai mult, să iasă la pensie mai târziu şi eventual să accepte pensii mai mici. Pentru că altfel, ni se spune, se prăbuşeşte sistemul, altfel spus populaţia activă, care diminuează, nu va mai putea alimenta, prin cotizaţiile ei, fondurile necesare unor pensionari care sunt din ce în ce mai numeroşi.
Pentru societatea de consum actuală, în curs de mondializare, un cetăţean bun, util societăţii, este un om care munceşte cât poate el de mult pe toată durata vieţii sale şi consumă cât poate el de mult ca să menţină în viaţă economia. Iar un pensionar bun este unul care moare imediat după ieşirea la pensie şi nu mai consumă banii societăţii. Există, în toată dezbaterea actuală asupra pensionării, un fel de culpabilizare a populaţiei. E ca şi cum oamenilor li s-ar spune: ce v-a apucat să trăiţi mai mult? Altădată, în epoca revoluţiei industriale, un om era sfârşit la 45 de ani. Nici nu se punea problema ieşirii la pensie. Când oamenii munceau în mină sau pe şantiere câte 14 ore pe zi, şapte zile din şapte, nu mai apucau să iasă la pensie, deci societatea avea mai puţine probleme...
Ceva mai târziu capitalismul s-a mai "umanizat", a descoperit că se pot face bani nu numai din industrie, ci şi din turism, nu numai din războaie, ci şi din divertisment. Au apărut zilele libere, week-end-ul de două zile, concediile plătite... "Umanizarea" capitalismului a luat proporţii şi mai mari în perioada cât a avut în faţa sa un adversar redutabil, altfel spus modelul comunist. Aşa a fost inventat "paradisul" societăţii de consum... Ceea ce nu înseamnă că bătrâneţea nu a rămas suspectă. Semnalale de alarmă sunt trase de multă vreme de tot felul de specialişti care spun: astăzi omul trăieşte până la 85 de ani, până la 90 de ani, ba chiar şi mai
