Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu: Legea lustratiei e "o rusine nationala"

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 15 aprilie 2006 ·

Ion Iliescu, fostul secretar al CC al PCR, care a ocupat timp de aproape trei mandate functia de sef al statului, recidiveaza in a improsca cu noroi pe cei care au curajul sa-l critice. De data aceasta, Tatuka s-a apucat sa-i infiereze pe revolutionarii care solicita demiterea sa din PSD, dar si Legea lustratiei, sub a carei incidenta va intra. Referindu-se la revolutionari, Iliescu a spus ca sunt "niste impostori" si ca sunt condusi de persoane care urmaresc scopuri individuale. "Care revolutionari? Cine anume? Maries pe care nu l-a vazut nimeni pe baricada de la Universitate. Sunt cativa nemultumiti care se zbat. E Maior (Dorin Lazar - n.r.) de la Brasov care a fost deputat si este nemultumit ca nu mai e", a declarat Ion Iliescu, incercand sa duca in derizoriu cererea protestatarilor. Nici Legea lustratiei nu a scapat de furia batranului comunist, fiind catalogata drept "antidemocratica", "anticonstitutionala" si "antieuropeana". Uitand ca si in alte tari europene foste comuniste astfel de legi au fost adoptate, mult mai devreme decat in Romania, Iliescu infiereaza actul normativ, pe care-l considera "o rusine nationala" si "un stalinism intors pe dos". "Este deplorabil ca s-a lansat intr-o asemenea chestiune care este o nota proasta pentru tara. Ne-am intors la viziuni primitive. Este un talibanism feroce", s-a apucat sa dea verdicte Iliescu, sustinand ca legea ar fi similara abordarii din anii '40, cand oamenii erau indepartati din viata publica pentru ca fusesera membri ai "fostelor partide burghezo-mosieresti". Fostul presedinte a evitat sa spuna ce va face daca initiativa legislativa va fi adoptata si de Camera Deputatilor in forma in care a trecut de Senat. A preferat in schimb sa pozeze in victima, sustinand ca ar fi fost "lustrat" de mai multe ori de-a lungul carierei sale politice. Pentru a fi mai elocvent, Iliescu s-a apucat sa rememoreze episoade din v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 11 ore
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°