Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europarlamentarii români sfidează victimele comunismului

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 octombrie 2011 ·

Câțiva foști deținuți politici au participat, la Bruxelles, la o expoziție dedicată victimelor comunismului din România. Evenimentul intitulat ”Memoria ca formă de justiție” a fost organizat de europarlamentarul Monica Macovei, împreună cu Fundația Academia Civică.

Expoziţia a prezentat, prin câteva zeci de panouri şi proiecţii video, harta terorii din România comunistă, locurile de detenţie, gropile comune şi locul asasinatelor politice. Grupurile de partizani şi mii de portrete ale celor condamnaţi politic s-au fost prezentate prin proiecţii video.

Expoziţia a fost patronată de preşedintele Parlamentulu European, polonezul Jerzy Buzek. În mesajul transmis participanţilor, acesta le-a mulţumit victimelor comunismului pentru curajul şi demnitatea de care au dat dovadă. "Regimurile totalitare conduc prin forţă, intimidare şi teamă, fără limită şi fără scrupule. Distrug familii, legăturile dintre oameni, îi instigă pe prieteni unii împotriva altora şi manipulează istoria, memoria şi chiar imaginaţia. Victimele comunismului şi cei din rezistenţa anticomunistă au făcut istorie. Sacrificiul lor nu va fi uitat".

Memorie fără monument

În ciuda acestor promisiuni, înainte de expoziţie, preşedintele Asociaţiei Foştilor deţinuţi Politici din România (AFDPR), Octav Bjoza, s-a arătat sceptic cu privire la viitorul membrilor asociaţiei. "Am rămas 3.500 de oameni şi nimeni nu ne ascultă. În ciuda memoriilor noastre, în Bucureşti nu are niciun monument, cât de mic, privind lupta anticomunistă".

Macovei a arătat că a organizat acestă manifestare sub forma unei justiţii simbolice. "Din păcate nu am avut o justiţie reală. Continuăm să ne gândim la justiţie în acest fel, să ne amintim, să nu uităm, să-i cinstim pe cei care s-au sacrificat", a declarat Monica Macovei.

Blandiana, despre ură

Preşedintele Academiei Civice

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum o ora
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 25 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°