Capitalismul, repet, este o forma de viata. E atat splendid, exuberant, mustind de creativitate, cat si imperfect in detaliile sale si in practica de zi cu zi. Traim in ordinea capitalista ca intr-o ordine a viului - si tot astfel si murim. Capitalismul este o forma de viata. El imprumuta asadar de la viata splendoarea si imperfectiunea, pentru ca viata insasi e splendida si imperfecta. Ne putem face foarte usor o idee despre splendoarea capitalismului daca pornim, de exemplu, intr-o calatorie cu metroul. Vreau sa spun, daca avem privilegiul sa putem calatori cu metroul la ore in care acesta nu este supraaglomerat, astfel incat pasiunea contemplativa sa nu se stinga sub presiunea incercarilor de a-ti mentine echilibrul adoptand posturi specifice doar gymnosofistilor indieni. Ce observam asadar daca avem privilegiul unor astfel de calatorii si daca placerea de a ne contempla semenii e inca vie in noi? Vom observa, bunaoara, ca foarte rar se intampla sa intalnim in acelasi vagon doi oameni care sa poarte perechi identice de incaltaminte. Aceasta simpla observatie ar trebui sa fie suficienta pentru a demonstra falsitatea tezei potrivit careia capitalismul masifica individul. O banala calatorie cu metroul ne face sa intalnim oameni cu gusturi diferite, cu venituri diferite, dar care toti, fara exceptie, sunt incaltati in asa fel incat unicitatea propriei fiinte si a propriei biografii se regaseste fidel in sandalele, in pantofii sau in papucii pe care ii poarta si care difera aproape intotdeauna de incaltarile celorlalti calatori. Iata cel mai puternic manifest impotriva uniformitatii! Iata cum, intr-un mod cu totul neasteptat, productia de masa - orientata catre piata - permite fiecarui individ sa isi exprime unicitatea, sa exploreze propriile sale carari, nebatatorite de nimeni altcineva inaintea lui. O continuare a spectacolului naturii, cu risipa exuberanta de specii