Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎNREGISTRĂRI din şedinţa PNL: Eugen Nicolăescu, atac DUR la PONTA: De două luni BLOCHEAZĂ reforma în Sănătate

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Scandalul din USL nu este nici pe departe aproape de final. Înregistrări din şedinţa de joi a conducerii PNL, care a avut loc cu uşile închise, au ajuns în presă. Potrivit înregistrărilor, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, l-a atacat extrem de dur pe premierul Victor Ponta, scrie pesurse.ro.

Mai exact, Nicolăescu a spus că, de fapt, cel care blochează reforma din Sănătate este nimeni altul decât premierul Victor Ponta. O altă acuzaţie gravă la adresa lui Ponta este că a redus cu 18% bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2013.

Citeşte şi Crin Antonescu: Oricine ÎNCALCĂ protocolul USL va trebui să se DESPARTĂ de PNL

Şeful de la Sănătate a făcut aceste declaraţii în faţa colegilor de partid, cărora le-a explicat că nu are de unde să le dea bani deocamdată când reforma iniţiată de el este blocată de Ponta. În acest context, Nicolăescu a cerut sprijin pentru presiuni mai puternice asupra premierului.

"Vom încerca săptămâna viitoare, am vorbit deja cu domnul Daniel Chiţoiu, vom încerca să introducem la USL un calendar strict pe modul în care vrem să se aplice reforma în sănătate, pentru că astăzi, şi o spun deschis, domnul preşedinte Antonescu ştie, de circa două luni reforma e blocată de Victor Ponta. Trebuie să o deblocam (...) Din pacate, şi trebuie să spun asta aici, între noi, bugetul Sănătăţii pe 2013 este mai mic cu 18% faţă de 2012 şi nu sunt bani de investiţii. Dacă vom primi la rectificare vom discuta încotro să dirijăm puţinii bani pe care îi vom obţine la rectificarea bugetară", i s-a plâns Nicolăescu preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

Citeşte şi Antonescu, despre ultimatumul lui Ponta: Nu facem un nou acord USL special pentru Roşca Stănescu

"Pentru dumneavoastră ca preşedinţi de organizaţii sau ca preşedinţi de consilii judeţene sau primari de mari oraşe pot să vă spun că toate schimbările în structurile teritoriale se

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum o ora
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 44 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum o ora
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Nicolae Ciucă, la Iaşi: Acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul. Însă nu cel greşit înţeles ca naţionalism deşănţat / Patriotismul reprezintă adeziunea şi însuşirea valorilor, a ideilor şi a principiilor care ne definesc ca naţiune

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi, la Ceremonia militară dedicată Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Independenţei că acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul, însă nu cel greşit înţele

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Război în Gaza, ziua 216. Adunarea Generală a ONU dezbate o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi

Press Alert acum 22 minute
Adunarea Generală a ONU dezbate vineri o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi. De asemenea, membrii adunării vor cere Consiliului de Securitate să-și reconsidere poziția și să accepte cererea palesinienilor privind acordarea statul

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 47 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°