Pentru Vasile Sarca, pictura este mai mult decat "o indeletnicire de duminica", cum ii place sa o considere. Este pedantul superior si foarte serios dedicat pasiunii sale, pe care, privindu-i tablourile, as numi-o fara ezitare vocatie. Faptul ca nu-i constrans sa traiasca din pictura i-a permis sa se miste in libertate si fara complexe in cercetarea sa artistica. El "isi traieste" pictura. Refugiul in atelier ii este ca un fel de "fuga de-acasa" din copilarie, menita sa-i conserve candoarea si curiozitatea in fata acestei mari provocari, sub imboldul careia insasi existenta sa se defineste si se ordoneaza. Fiinta lui exulta sub palpitul mereu viu si sensibil al instinctului sau coloristic-atributul infailibil al predestinarii sale artistice.
La Galeria "Galateca" din inima Bucurestilor, Vasile Sarca etaleaza, in aceste toride zile de vara, o suita de compozitii picturale alcatuita, in principal, din doua secvente tematice: peisajul agrest si natura statica. S-ar mai putea adauga la acestea, cateva panouri cu explicita functie decorativa, care rezuma, intr-un fel, abilitatile compozitionale si sintetismul concentrate, impins pana la lapidaritatea expresiva si semnificativa a simbolului grafic, exersate in genurile evocate mai sus, predilecte intre preocuparile artistului.
Prin ce se distinge pictura lui Sarca, intr-o ambianta contemporana saturata altfel de tot felul de parade mimetice, ori dulcegarii post-impresioniste, cel putin in ceea ce priveste peisagistica de inspiratie bucolica? Aici, contributia lui este una meritorie, cu atat mai mult cu cat el nu si-a propus niciun fel de abordare polemica a genului, si nici vreun experiment epatant. Pur si simplu, viziunea sa plastica s-a configurat la capatul unor tentative anterioare de individualizare prin compatibilizarea propriei sensibilitati vizuale cu o anumita tendinta existenta in mediile a
