Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trenurile au jucat alba neagra

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 16 martie 2004 ·

programul calatorilor grabiti a fost dat peste cap ieri de greva mecanicilor de locomotiva Calatorii care s-au aflat ieri in Gara Focsani au fost bulversati de greva generala a mecanicilor de locomotiva, care au oprit 70% din trenuri incepind de la ora 7.00, cerind salarii mai mari si conditii mai bune de munca. In prima parte a zilei, functionarele de la ghiseele garii Focsani nu stiau nimic concret despre trenurile care urmau sa fie anulate. Liderii sindicatelor feroviare anuntasera ca, in toata tara, vor opri in cursul zilei de ieri peste 2.000 de trenuri, dintre care in jur de 20 numai dintre cele care urmau sa treaca prin Focsani. Desi calatorilor li s-a spus ca unele trenuri nu vor circula, acestea au sosit ieri in gara. Aceasta pentru ca cea mai importanta regionala CFR, cea din Bucuresti, a "spart" greva feroviarilor, si a pus in circulatie mai multe din garniturile care au iesit pe traseu, peste numarul legal prevazut de Legea conflictelor de munca. Liderii sindicalistilor i-au acuzat pe feroviarii bucuresteni ca au dat la pace cu administratia din transporturile feroviare. Pe perioada grevei, doar 20 de trenuri erau programate sa treaca prin gara Focsani, restul fiind suspendate. "Ziarul de Vrancea" a publicat in numarul de ieri mersul trenurilor in perioada grevei, pentru statiile CFR Focsani si Marasesti. Curtea de Apel Bucuresti va judeca, in cursul zilei de astazi, cererea Ministerului Transporturilor de suspendare a grevei mecanicilor de locomotiva, dar liderii feroviarilor au anuntat totusi ca nu vor ceda pina cind nu le vor fi solutionate toate revendicarile. (C.M.) programul calatorilor grabiti a fost dat peste cap ieri de greva mecanicilor de locomotiva Calatorii care s-au aflat ieri in Gara Focsani au fost bulversati de greva generala a mecanicilor de locomotiva, care au oprit 70% din trenuri incepind de la ora 7.00, cerind salarii mai mari si con

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 26 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 23 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 49 minute
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 33 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 17 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Xi Jinping se întâlnește cu Viktor Orban la Budapesta. Liderul ungar a vorbit cu Volodimir Zelenski înainte de întrevederea cu președintele Chinei

Libertatea acum 17 minute
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns miercuri seară în capitala Ungariei și se va întâlni joi cu premierul Viktor Orban cu care va discuta despre războiul din Ucraina şi proiecte de infrastructură, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Accident grav la Sadova, Dolj. O persoană a murit și alte cinci a fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Libertatea acum 17 minute
Incidentul rutier s-a produs, joi, 9 mai, pe DN 55, în localitatea Sadova din județul Dolj, după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit un alt automobil care se deplasa regulamentar, relatează Gazeta de Sud și News.ro.

Cosmin Olăroiu a vândut proiectul imobiliar din zona Obor către dezvoltatorul Hagag Development Europe

Wall-Street.ro acum 47 minute
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe preia în portofoliu proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat în zona de est a Bucureștiului, pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”, proiect demarat de fostul fotbalist și antrenor Cosmin

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°