Luigi Sgobba, Daniele Quattrociochi, Giovanni Piantini, Dănuţ-Vasile Miron, Aurelian Pană, Florin Popa, Gheorghe Dobre, Victor Olteanu, Iulian Ţăranu sunt acuzaţi de braconaj cinegetic la Cernavodă.
Nouă vânători, printre care trei italieni, au fost arestaţi pentru braconaj. Sentinţa a fost dată în weekend de magistraţii de la Judecătoria Medgidia. Decizia este contestată de inculpaţi şi va fi rejudecată luni, 15 octombrie, la Tribunalul Constanţa.
Luigi Sgobba, Daniele Quattrociochi, Giovanni Piantini, Dănuţ - Vasile Miron, Aurelian Pană, Florin Popa, Gheorghe Dobre, Victor Olteanu, Iulian Ţăranu sunt acuzaţi de braconaj cinegetic la Cernavodă.
Iniţial, 12 italieni, cu vârste între 50 şi 70 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti pentru audieri. Ei au fost ridicaţi de poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - I.G.P.R. pentru că au participat, în România, la vânători ilegale.
La percheziţiile efectuate la cele două hoteluri din Cernavodă unde erau cazaţi italienii, poliţiştii au descoperit 20 de arme de vânătoare, 7.000 bucăţi de muniţie şi peste 1.000 de păsări împuşcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare.
Braconierii nu au putut prezenta documente care să justifice provenienţa acestora.
Inculpaţii sunt acuzaţi de efectuarea de operaţiuni cu arme sau muniţii fără drept şi braconaj cinegetic. Dobrogea este frecventată de cetăţeni străini care vin la vânătoare de potârnichi sau ciocârlii. Un italian de 37 ani a fost împuşcat mortal, în urmă cu 2 ani, de socrul său la o astfel de partidă de vânătoare din zona Târguşor.