Consiliul Local a aprobat, ieri, în unanimitate, construirea la Braşov, în următoarele luni, a unui patinoar acoperit, de dimensiuni olimpice, primul de acest gen construit în România după 1990. Executivul Primăriei a propus spre aprobare studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea patinoarului acoperit, care va fi amplasat în zona Gării Braşov, în prelungirea bazinului de înot. Pentru acest proiect Consiliul Local a aprobat, în urmă cu câteva luni, atribuirea terenului necesar. În argumentarea făcută şi consilierilor locali, primarul George Scripcaru a spus că un asemenea patinoar nu a mai fost construit în ultimii 17 ani în România, Braşovul are nevoie de aşa ceva, mai ales că este un oraş turistic mai ales în perioada de iarnă, şi mai există şi posibilitatea ca Braşovul să găzduiască, alături de Miercurea Ciuc, o etapă a Grupei III, din care face parte şi România, a Campionatului Mondial de Hochei. „Vrem ca patinoarul să fie gata până în luna aprilie a anului viitor, pentru a fi în cărţi ca oraş organizator al acestor meciuri. Iar proiectul patinoarului acoperit este stipulat, la a treia poziţie, ca investiţie care se va face din cele 30 de milioane de euro luate ca împrumut de municipalitate de la BCR. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici urmează să organizăm licitaţia pentru proiectul tehnic şi execuţie”, a explicat primarul George Scripcaru. În cadrul discuţiilor, consilierul local PSD Minerva Gurgu a întrebat de ce Primăria nu organizează o licitaţie pentru a se găsi o firmă cu care să se intre în parteneriat, în acest fel municipalitatea nefiind nevoită să suporte toată valoarea investiţiei. Primarul Scripcaru a spus că din discuţiile avute cu preşedintele Federaţiei Române de Hochei, până acum, nu s-a găsit o firmă interesată de aşa un proiect. Iar în ceea ce priveşte o altă propunere, aceea de înfiinţare la Braşov a