Campanie FP România. Încheiem „euro-campania” FP România cu răspunsurile europarlamentarei Renate Weber la chestionarul despre statutul supranaţional al deputaţilor din Parlamentul European, realitatea aderenţei lor la curentele ideologice clamate şi vitezele de integrare ale ţărilor de origine. Răspunsurile Renatei Weber sunt o completare a articolului său despre aportul europarlamentarilor estici la mersul UE publicat în ediţia curentă a revistei - unde a fost lansată campania noastră editorială. Între timp ne-au mai vorbit Titus Corlăţean, despre întoarcerea din parlamentul european în cel naţional, Adrian Severin, despre construirea Statelor Unite ale Europei, Teodor Stolojan, despre europenizare prin modernizare economică, plus un trio format din Csibi Mogor Imre, Corina Creţu şi Cristian Buşoi.
După alegeri vom publica soluţia Alinei Mungiu-Pippidi la o întrebare pe care şi-ar putea-o pune cei care nu fac parte din garnitura primilor 33 de europarlamentari români cu mandat plin: Cum poţi fi realmente european şi fără să candidezi la PE?
Sunt posibili lideri europeni supranaţionali? Dar candidaţi?
Dacă prin „lideri europeni supranaţionali” avem în vedere personalităţi care să reprezinte mai mult decât statele din care provin, atunci răspunsul e categoric afirmativ. În fond Tratatul de la Lisabona chiar asta doreşte, prin institutirea funcţiei de Preşedinte al Uniunii. Chiar şi azi, funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate comună este un astfel de exemplu.
Comisarii europeni sunt şi ei astfel de lideri, chiar dacă nu sunt aleşi prin vot popular. De asemenea, când un stat membru deţine preşedinţia UE, preşedintele sau prim-ministrul acelei ţări joacă un astfel de rol. Evident, şi membrii Parlamentului European pot să joace un astfel de rol având în vedere ca „obiectul” lo