Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou maraton de audieri în procesul crimei din Noua

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 14 februarie 2012 ·

Timp de şapte ore, de la ora 13.00 şi până la ora 20.00, magistraţii Curţii de Apel au interogat martorii în procesul femeii ucise la comanda soţului.

Crima din Noua a fost din nou dezbătută în instanţă. Curtea de Apel Braşov a audiat, ieri, într-o şedinţă maraton, o nouă serie de martori în procesul uciderii medicului Violeta Teodorescu, în vila sa din Noua. Procesul nu se putea desfăşura fără prezenţa celor două personaje principale – criminalul Erwin Preşmereanu, care a recunoscut fapta şi a rămas în proces pe post de martor, respectiv avocatul Victor Teodorescu, cel care este judecat în prezent pentru instigare la omor împotriva soţiei sale.

Pe lista audierilor s-au aflat ieri fratele Violetei Teodorescu, apropiaţii familiei Teodorescu, o angajată şi un asociat al avocatului. De cealaltă parte, la bară a fost chemată asociata lui Jano Pulcă, mama lui Erwin Preşmereanu – cele două înfiinţând un cabinet de traduceri, al cărui sediu se află în fostul birou al Elodiei Ghinescu. Audierile au început cu întârziere de o oră, din cauza condiţiilor meteo care a făcut dificilă deplasarea avocatei Silvia Pârşan, apărătorul criminalului, de la Bucureşti la Braşov. Timp de şapte ore, de la ora 13.00 şi până la ora 20.00, magistraţii au audiat martorii.

Procesul are că miză stabilirea vinovăţiei avocatului Victor Teodorescu. Acesta este acuzat că ar fi plănuit moartea soţiei sale, Violeta Teodorescu, care anul trecut, în martie, avea 45 de ani. Avocatul l-ar fi determinat pe Preşmereanu să o atace pe soţia lui, faptă care s-a desfăşurat pe 30 martie 2011, în vila conjugală din cartierul Noua. Atunci, Preşmereanu i-a aplicat Violetei 40 de lovituri de cuţit, până a lăsat-o fără suflare, într-o baltă de sânge. Timp de şapte ore, de la ora 13.00 şi până la ora 20.00, magistraţii Curţii de Apel au interogat martorii în procesul femeii ucise la comanda soţu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 53 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 4 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°