A fi actor este, de fapt, o permanentă căutare. Nici în teatru, nici în viaţă nu eşti pregătit să dai întotdeauna un răspuns prompt. Te gândeşti, cauţi, revii, mai vrei să adaugi o nuanţă, un semiton. Virgil Andriescu este acel actor al cărui talent este întotdeauna limpede şi uimitor, care vrea să mai adauge din prea multă dragoste câte ceva la rolurile sale. Ce-i drept, rolul lui Virgil Andriescu, OMUL, i se potriveşte mănuşă. În el există ceva de perfecţie când atinge virtuozitatea. Când o personalitate în adevăratul înţeles e în plină desfăşurare a vieţii, avem de-a face cu un temperament artistic. Virgil Andriescu împlineşte astăzi 75 de ani, iar Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.
„Un an înseamnă mult şi pentru sănătate, şi pentru meserie. M-am bucurat de fiecare zi frumoasă, considerând-o un dar preţios. Mărturisesc că mă bucură tot ce faceţi, cu un altruism extraordinar, pentru artiştii care au slujit scena românească şi de câte ori citesc în ziarul vostru despre colegii mei îmi dau lacrimile. Nu am regrete, poate doar impasuri. Când îţi spune un om că te-a văzut de sute de ori pe scenă şi că te iubeşte, poţi să mori liniştit. Primul rol? O să-l ţin minte toată viaţa. Absolvisem institutul şi fusesem repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ. Am fost distribuit în Varlam din «Omul cu mârţoaga» de George Ciprian. Rolul era mare, eu eram o tânără speranţă. Totul a mers perfect. Până în ziua premierei. Când să ajung la teatru a fost o chestie, m-a cuprins emoţia. Atât de puternic, că nu puteam intra în teatru.
Am început să mă rotesc în jurul teatrului. Vedeam că se apropie ora spectacolului, trebuia oricum să fiu acolo înainte cu o oră. La un moment dat mi-am spus. Nu am decât o singură soluţie, ori plec definitiv din drumul acesta, ori intru în teatru. Şi am intrat. Dacă emoţiile sunt copleşitoare ori nu le poţi face faţă,