La zece ani după războiul pierdut, sultanul îi trimite lui Carol I doi cai arabi! Un haraci de civilitate, cum ar veni.
Citesc, poate a şaptea oară, Amintiri de la "Junimea" din Iaşi. După aceea, am să trec la Jules Verne. Nu cred că mai merge, la vârsta mea!, Karl May.
Se ştie, oamenii au resurse nebănuite. Până şi persoane delicate îţi pot trânti un gest grosolan. Eşti surprins atunci, de parcă n-ai şti că nu bunul simţ, ci grosolănia, este harul nostru cel mai bine distribuit. Ceea ce nu de mult am şi experimentat. L-am jignit pe un om neinspirat, nu rău intenţionat.
Şi pentru că ziua nu mai sunt societate civilă, noaptea mă visez în activităţi civice, bineînţeles.
E drept, citesc zilnic şi câte trei, patru pagini dintr-un roman recent, important, dar mai bine aş scrie de o sută de ori, ca la şcoală, Nu mai fac!.
Drăguţii de francezi! Am pensia aceea, aproape simbolică. În fiecare an, ambasada trebuie să certifice că mai trăiesc. La început, cereau adeverinţa în iunie, după aceea în aprilie, în martie... Acum în decembrie, an neîncheiat. E ca un fel de a spune: "Ce faci acolo, domnule, n-ai mai murit?"
Kitschul comercial. Pe Dorobanţi, o cafenea se numeşte Mon cher caffe. Lasă-l pe al doilea f, dar dacă un francez ar afla că i se poate spune unei cafenele, ori cafelei, draga mea, ar rămâne visător.
Doamna Ledeanu îmi împrumută încă un Valery: Cahiers 1894-1914, X. Iar mă mai aerisesc. "Numai războiul te consolează de moarte." (5) Să nu fim exclusivişti. Te consolează şi tortura. Aproape că şi o durere de dinţi. Lăsând la o parte gluma, se vede că nu-l sensibiliza viaţa oamenilor. Nu s-a gândit cum este să-ţi moară un copil.
Nu ştiu să explic, dar constat: rar mi se întâmplă să bârfesc pe cineva la care nu ţin.
Omul civilizat stă "departe de pericole
