Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu denunţă relaţia cu PC ca fiind inexistentă

Publicat in Puterea, luni 18 noiembrie 2013 ·

Gâlceava dintre PNL şi PC nu s-a terminat, Crin Antonescu a revenit luni cu declaraţii tranşante despre o „relaţie care nu există”, iar Daniel Constantin a apreciat că preşedintele liberalilor a intrat într-o spirală a confruntării.

Preşedintele PNL a spus că relaţia cu PC nu mai există, iar protocolul pe care îl au cele două partide în cadrul Alianţei de Centru Dreapta nu mai există de facto de mult, deşi, formal, nu a fost desfiinţat. Crin Antonescu a explicat că trebuie să vadă ce ar însemna din punct de vedere juridic dizolvarea oficială a ACD, pentru că nu doreşte prejudicierea funcţionării şi statutul juridic al USL. Şi dacă nu ar fi aceste semne de întrebare de natură juridică, ruperea oficială ar fi chiar o „formalizare cât se poate de igienică”, a mai spus Antonescu.

Constantin, subordonatul lui Ponta

Dar foarte dure au fost aprecierile lui Antonescu despre Daniel Constantin, preşedintele PC. Practic, a spus Antonescu, nu a existat vreo comunicare specială în ACD deoarece, din punctul său şi al PNL de vedere, „discuţiile, dialogul s-a purtat în permanenţă cu PSD”, mai ales pentru că Daniel Constantin este „doar un subordonat al lui Victor Ponta”. În consecinţă, i s-a părut normal să discute cu Ponta. Antonescu a subliniat că atunci când îl numeşte pe Constantin subordonat al premierului nu se referă la relaţia dintre cei doi din Guvern. „De ce e domnul Constantin doar atât? Pentru că nu poate să fie mai mult. Ăsta nu e un reproş, e o constatare care are nişte consecinţe”, a mers mai departe liderul PNL. Acesta l-a considerat pe Daniel Constantin ca un subordonat al prim-ministrului de când el îl căuta „să spună ce părere are despre numirea doamnei Kovesi, de exemplu” şi nu îl găsea. „Era vorba de un gest politic, o decizie politică, în legătură cu care, evident, PSD, prin preşedintele său, prin premier, s-a pronunţat – ba chiar a şi acţio

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 58 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 56 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum o ora
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°