Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AGRICULTURA - Peste 9.500 de fermieri romani au semnat contracte de finantare pentru instalare in mediul rural

Publicat in eMaramures, joi 2 mai 2013 ·

Peste 9.500 de tineri fermieri au semnat contracte de finantare pentru instalare in mediul rural, in valoare de 211,6 milioane euro, reprezentand aproape 64% din fondurile europene, in suma de 331,8 milioane euro, alocate acestei masuri. Potrivit datelor furnizate Agerpres de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), sumele platite efectiv fermierilor pentru instalarea in mediul rural, pana la data de 18 aprilie, au ajuns la 153,6 milioane de euro, respectiv 72,5% din fondurile contractate.

Masura 112 Instalarea tinerilor fermieri din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013 a beneficiat de sapte sesiuni de depunere, cu o valoare cumulata de 460,2 milioane euro. In cadrul acestor sesiuni au fost depuse 22.494 de proiecte, in valoare totala de 630,1 milioane euro, o suma de aproape doua ori mai mare decat fondurile europene alocate acestei masuri (331,8 milioane euro). 

Pana la data de 18 aprilie, din totalul proiectelor depuse au fost selectate 12.455 de proiecte, in valoare de 310,2 milioane euro, iar proiectele contractate au ajuns la 9.521, in cuantum de 211,6 milioane euro (63,78% din alocare). 

Cea de-a saptea sesiune de depunere, si ultima pe aceasta masura, cu o valoare de 120,9 milioane euro s-a desfasurat in perioada 1 iunie - 6 iulie 2012, in cadrul careia au fost depuse un numar de 7.974 de proiecte in cuanmtum de 272,4 milioane euro. La data de 11 aprilie, a fost publicat pe site-ul APDRP raportul de selectie partial pentru sesiunea de proiecte derulata in intervalul mentionat, fiind selectate 2.695 de proiecte in valoare de 92 milioane euro.

Pe masura 112, tinerii fermieri sub 40 de ani care se instalau in mediul rural beneficiau de o finantare de 40.000 de euro. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, la finele lunii aprilie, ca masura de instalare a tiner

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 24 minute
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 40 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 22 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Metroul din Cluj, mai aproape de realitate. A fost emisă autorizaţia de construire

Mediafax acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru metroul clujean. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 staţii subterane şi un depou suprateran.

General rus, fost comandant al Armatei a 58-a, arestat pentru fraudă

Adevarul acum 56 minute
Generalul Andrei Serdiukov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Federației Ruse, a fost arestat sub acuzația de fraudă. 

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°