- argument -

„Încă un număr despre Crăciun?“ – ne-au spus colegii din redacţie. „Şi probabil, iarăşi, despre spiritul Crăciunului...“ „Mai bine faceţi şi voi unul anti-Crăciun, cu nevrozele de sărbători, oamenii singuri...“, ni s-a mai zis.

Şi am încercat. Am scris un text anti-, despre cum ne consumă – energia, banii, timpul – aceste sărbători. Despre cum obosim numai cînd ne gîndim la ele. Dar, la un moment dat, s-a produs un viraj, iar schimbarea aceasta de sens a venit firesc. Pentru că amîndouă iubim Crăciunul şi credem în el, în ciuda a tot ce se întîmplă în jurul nostru. Pentru că de Crăciun se creează o atmosferă pe care nu o mai regăsim nicicînd, în timpul anului. Şi pentru că acolo unde există personaje de tipul Scrooge sau Grinch, mai sînt şi de-ai noştri – cei care se înveselesc numai la gîndul că „vine Moşul“, care îşi imaginează sărbători de basm şi care răsfoiesc, nostalgici, albumele cu fotografii ale bunicilor, în care regăsesc alte Crăciunuri, din alte vremuri, dar aceeaşi seninătate şi veselie la care visează şi ei, acum.

Astfel, dosarul tematic a rămas despre Crăciun şi despre bucuria lui. Desigur, am inclus şi cîteva articole care vorbesc despre Crăciun şi criză (din perspectivă economică), despre Crăciun şi (in)utila frenezie a consumului, despre debusolarea de sărbători (din unghi psihologic), despre cum comunităţile locale reinventează obiceiuri de mult uitate, pentru televiziuni.

Dar, în acelaşi timp, numărul conţine un interviu cu un Moş Crăciun, pasionat de meseria sa, un articol despre pierderea şi regăsirea spiritului Crăciunului, o reţetă poetică de cozonac, analiza unui colind mai special („Mioriţa“ – colind), dar şi a modului în care britanicii serbează Crăciunul. Mai avem fragmente din cărţi de Crăciun dragi nouă, toate „clasice“, precum Ghidul sărbătorilor româneşti, semnat Irina Nicolau şi Autobiografia lui