Cred ca lucrul cel mai inteligent pe care-l face documentarul lui Alexandru Solomon este sa se foloseasca de imaginile acelui pseudo-documentar, realizat (la comanda politica) de Virgil Calotescu, pentru a investiga „cazul gangsterilor-evrei-care-au-jefuit-Banca-Romaniei-in-1959“. Si cea mai buna idee (care justifica recursul – in sens juridic, aproape – la film pentru a povesti „hold-up“-ul): Alexandru Solomon asaza, umar la umar, rudele sau prietenii victimelor si calaii comunisti – ii pune in „sala de cinema“ (adica in aerul „liber“ al parcului „Infratirea intre popoare“ din Bucurestii Noi) sa priveasca imaginile acelea (din Reconstituirea lui Calotescu)... Regizorul spera sa provoace o psihodrama refacind scena din Hamlet in care actorii, dirijati de printul Danemarcei, „reconstituie“ uciderea Tatalui si provoaca o prise de conscience a Fratelui-ucigas.
Numai ca mizanscena nu are efectul scontat, „trezirea constiintei“ nu se produce: monstrii nu au constiinta – au justificari.
Solomon a numit acel film de propaganda (intr-un interviu acordat lui Marius Chivu in Dilema veche) un „proto-reality show“. Combinat cu un snuff movie, as adauga eu: protagonistii Reconstituirii sint morti – au fost omoriti...
De ce au spart evreii Banca? Nu vom sti niciodata. Povestea „de milioane“ – pentru care producatorii hollywoodieni ar fi facut moarte de om si pe care filmul o baga in fata, semi-ironic, prin titlul cu vino-ncoa – impacheteaza doua idei de mare finete, care nu sint neaparat legate intre ele.
- Solomon a construit un fel de „mind game“ cu miza morala
Una tine de chestionarea „Realului“ (cu ghilimelele aferente unor imagini produse de propaganda) cu „armele“ documentarului (deci tot prin imagini). Se ride la „reconstituirea“ silita – si siluita – a realitatii jafului pentru ca, fara sa vrea, autorii acelui material, sa-i z
