Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru, muzică simfonică şi muzică rock, pe scena suceveană, la început de noiembrie

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 30 octombrie 2012 ·

La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava vor avea loc, în prima parte a lunii noiembrie, mai multe evenimente culturale, care merită urmărite. Pe 6 noiembrie, începând cu ora 19:00, sucevenii sunt aşteptaţi la teatru.

Mari actori ai scenei româneşti, precum Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Doru Ana, vor aduce la Suceava spectacolul de succes „Maitreyi”, de Mircea Eliade, cu intervenţii din „Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi. Biletele costă 80 de lei sau 60 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi se găsesc la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj I. Relaţii şi rezervări, la telefon 0230 523 718. Biletele deja cumpărate de suceveni pentru spectacolul „Maitreyi”, care trebuia să aibă loc pe 1 mai, rămân valabile, dar trebuie actualizate cu noile locuri în sală.

Regizoarea Chris Simion, care a avut ideea realizării acestui spectacol, spune că „prima întâlnire cu Maitreyi o ai în programa de bacalaureat, ca ". A doua întâlnire are loc “atunci când reciteşti romanul, după vârsta de 30 de ani, şi realizezi că este mai mult decât frumoasa poveste de dragoste dintre Mircea Eliade şi Maitreyi Devi”. Ea a completat că „ este o poveste care te determină să-ţi laşi sufletul să respire”.

Concert simfonic şi concert rock

La o zi după spectacolul „Maitreyi”, pe 7 noiembrie, pe scena Casei de Cultură Suceava va concerta Orchestra Filarmonicii de Stat Botoşani. Spectacolul va începe la ora 18:30. Biletele costă 15 lei. Pentru elevi, studenţi şi pensionari, un bilet costă opt lei.

Aflată într-un turneu naţional ce marchează celebrarea celor 15 ani de activitate, trupa Viţa de Vie va concerta, pe 16 noiembrie, începând cu ora 19:30, pe scena Casei de Cultură Sindicatelor Suceava. Fanii trupei Viţa de Vie, care aşteaptă de câţiva ani reîntâlnirea cu liderul trupei, Adrian

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 18 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 3 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°