Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kelemen Hunor, ministrul Culturii, primeşte recomandarea comisiilor de cultură

Publicat in Gandul, miercuri 8 februarie 2012 ·

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a primit, miercuri, recomandarea comisiilor de cultură reunite pentru şefia Ministerului Culturii, şedinţa desfăşurându-se fără cvorum.

La audierea lui Kelemen Hunor au fost prezenţi 11 din cei 20 de membri ai Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, 5 din cei 11 membri din Comisia de cultură a Senatului şi 10 din cei 21 de membri ai Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO (unii dintre membrii acestei comisii se regăsesc în componenţa comisiilor de cultură din Parlament).

După cum a explicat preşedintele Comisiei de cultură a Camerei, Raluca Turcan, care a prezidat şedinţa, pentru a se putea emite un aviz este nevoie de cvorum în toate comisiile reunite, iar în Comisia de la Senat nu a existat cvorum.

Toţi cei prezenţi în sală au votat favorabil recomandarea către plen privind numirea lui Kelemen Hunor în funcţia de ministru al Culturii.

La ieşirea de la şedinţă, întrebat cum vede faptul că în absenţa unei singure persoane nu a putut primi avizul, Kelemen Hunor a răspuns: "Nu este vorba despre un singur om, este vorba de o decizie a colegilor din USL de a nu participa la lucrări". Kelemen Hunor nu a dorit să comenteze pe larg decizia USL, dar a mai spus: "Dacă te-ai dus şi ai cerut votul concetăţenilor de a fi reprezentantul lor în Parlament, atunci e bine să apari la locul de muncă".

Kelemen Hunor a adăugat că Constituţia este foarte clară în privinţa faptului că programul de guvernare şi membrii Guvernului sunt votaţi de majoritatea parlamentarilor. "E foarte bine să existe aviz, dar eu, din acest punct de vedere, mă bazez pe Constituţie", a precizat Kelemen Hunor.

În prezentarea sa în faţa comisiilor reunite, Kelemen Hunor a spus că va exista continuitate în noul său mandat, în ceea ce priveşte programele şi proiectele finanţate de Minister

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 23 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum 50 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°