Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru unii investitori, profitul are aroma unui pahar de Bordeaux

Publicat in Adevarul, luni 9 aprilie 2012 ·

Dacă pentru podgoriile din zona Bordeaux paharul e pe jumătate gol, pentru investitori situația este ceva mai euforică după ce vinurile excelente din 2009 și 2010 le-au înșelat așteptările.

Comercianții de vinuri consideră că vinul din acest an nu se ridică la calitatea vinurilor din anii anteriori, avertizând că este nevoie ca prețurile să scadă, anunță „Financial Times”. Anul trecut vinuri de genul Lafitte „en primeur” s-au vândut și cu 10.000 de lire sterline prețul unei lăzi, prețurile ridicate făcând dificilă comercializarea acestora.

„Vinul de 2011 nu va putea concura în termeni de calitate și, în consecință, va trebui să fie mai ieftin” a declarat Joss Fowler, șeful departamentului de comercializare a vinului rafinat la Berry Bros & Rudd, unul dintre cei mai importanți cumpărători de Bordeaux, pentru „Financial Times”. „Unele sortimente de vinuri vor trebui să fie chiar de două ori mai ieftine decât anul trecut”, a adăugat acesta.

Piața vinurilor și a altor băuturi alcoolice a fost relativ protejată de efectele crizei datorită creșterii cererii pe piața asiatică pentru vinuri, whisky și cognac, sortimentele scumpe devenind și un simbol de statut social în țările de pe acest continent.

Gary Boom, director la indicele Bordeaux, dă o notă medie vinului din acest an de „6,5 sau 7 din 10, incomparabil cu 2009 și 2010”. Însă, la fel ca și ceilalți investitori, consideră că vinurile din 2009 și 2010 au fost comercializate la suprapreț, fapt care a împiedicat comercializarea efectivă a acestora. Favoritul său rămâne vinul din 2008, care a fost ieftin și a generat profit, și cel din 2000, descris ca fiind „chivotul de aur”: calitate excelentă la preț redus.

O ladă de Château Lafitte din 2000, achiziționată atunci cu 2.000 de lire sterline, valorează în prezent 16.000 de lire sterline. Și alte vinuri din acel an și-au vă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 41 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, va fi urmărit penal în cazul materialelor pirotehnice care a cutremurat fotbalul românesc în martie.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Un băiețel de 6 ani din Gorj, scos ilegal din țară și dus în Germania. Părinții, bănuiți că l-au vândut pentru câteva sute de lei

HotNews acum 24 minute
Este anchetă în județul Gorj, după ce un băiețel de șase ani a fost scos din țară cu o procură falsă și dus în Germania. Potrivit unor surse citate de News.ro, părinții sunt bănuiți că l-au vândut pe micuț pentru o sumă de câteva sute de lei. Copilu

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°