Indignat de cererile nerealiste ale liderilor coaliţiei, premierul Ungureanu părăseşte grăbit întâlnirea. Pur şi simplu liderii partidelor aflate la guvernare sunt abandonaţi de şeful guvernului.

Agenţia de presă care relatează respectivul moment tensionat simte nevoia să facă o precizare plină de dramatism: „premierul aproape că a trântit uşa sălii...” Acest „aproape” mai lasă loc de întors, dar trântitul, fie el şi „aproape”, rămâne un trântit, mai ales când e vorba de o uşă guvernamentală. Dar totul miroase a acţiune de PR.

Niciodată nu s-a întâmplat ca un prim-ministru să refuze, tocmai în preajma campaniei, cererile partidelor care-l susţin. Acestea, în buna tradiţie a anilor trecuţi, simt nevoia să mai îmbuneze electoratul prin tot felul de „brizbrizuri”. Să refuze, oare, un premier irosirea banilor pe astfel de interese? Nicidecum. Aici e alt joc, tot cu scop precis. Probabil că o asemenea ciocnire de interese s-a produs, „aproape” sigur, incidentul a existat. Mediatizat imediat, el arată că premierul are propria agendă, total diferită de cea a coaliţiei de guvernământ. Şi e tot o agendă electorală, pentru că Răzvan Ungureanu este angajat şi el într-o competiţie care vizează chiar alegerile parlamentare viitoare.

Este, într-un fel, transpunerea în fapte a celebrei teorii a lui Sebastian Lăzăroiu care anunţa, încă de acum un an, că e nevoie, pentru supravieţuirea regimului Băsescu, de apariţia unei formaţiuni politice noi (sociologul, poet din fire, o botezase „Albă ca Zăpada”).

Cam în această direcţie se îndreaptă şi actualul premier care, presat de timp, e nevoit să se delimiteze, cât mai vizibil, de coaliţia ce a condus România în ultimii ani (nu şi de Traian Băsescu, să reţinem). De altfel, noul premier a evitat, ostentativ, să se afişeze alături de garda veche a liderilor democrat-liberali.

Dacă ne gândim că la începutul manda