Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adoptarea legii care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 aprilie 2009 ·

Guvernul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, si va fi trimis zilele urmatoare Parlamentului, a anuntat premierul Emil Boc dupa sedinta Executivului. "Am adoptat proiectul de lege ce va fi inaintat Parlamentului pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat. Toti pensionarii care primesc in mana o pensie de pana la aproximativ 17 milioane de lei pot in continuare sa cumuleze pensia cu salariul de la stat", a explicat premierul, citat de ziare.com.

Boc a mai precizat ca aceia care nu se incadreaza in aceste conditii vor trebui sa opteze pentru una dintre cele doua in maximum 15 zile de la intrarea in vigoare a legii. "Toti cei care primesc mai mult vor fi nevoiti sa obteze intre pensie si salariul de la stat in 15 zile de la intrarea in vigoare a legii", a mai spus seful Executivului, precizand ca in cazul mediului privat se va putea cumula pensia cu salariul.

Boc a mai spus ca s-a decis acordarea a 662 de milioane de lei pentru investitiile din infrastructura rurala. "Am adoptat un proiect de Hotarare de Guvern prin care am acordat 662 de milioane de lei pentru investitile din infrastructura rurala", a spus Boc. "Cele 662 de milioane de lei sunt alocate pentru lucrari in desfasurare, dar si pentru proiecte noi", a mai precizat premierul.

Intrebat de ziaristi cum comenteaza declaratiile liderilor de la Chisinau privind o posibila implicare a tarii noastre in revoltele din ultimele zile din capitala Republicii Moldova, Emil Boc a precizat ca "Romania respinge acuzatiile Republicii Moldova privind presupusa implicare in afacerile interne ale statului vecin, acuzatii pe care le apreciaza ca o provocare la adresa statului roman, dar nu va introduce masuri similare in relatia cu acest stat". Potrivit Mediafax, el a precizat ca nu vor fi luate masuri impotriva personalu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum 2 ore
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 54 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Marcel Ciolacu; Din păcate, şi România este pe harta traficanţilor de persoane. De aproape 20 de ani, una dintre principalele ţări-sursă pentru victimele exploatate în Europa / Peste 500 de cetăţeni români sunt identificaţi anual ca victime

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, luni, un mesaj în cadrul evenimentului de lansare a Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024-2028, citit de către şeful Cancelariei premierului, Alexandru-Mihai Ghigiu. Premierul

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Un bărbat, surprins de Garda de Coastă în timp ce pescuia sturioni în Marea Neagră

Mediafax acum 3 ore
Bărbatul care pescuia ilegal sturioni a fost surprins în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii de frontieră din Grupului de Nave Sulina, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°