● Karen Homer, Things a Woman Should Know About Style, Prion Books-Carlton Publishing Group, London.
Au trecut şi sărbătorile de iarnă, momente în care, la trecerea dintr-un an într-altul, totul se desfăşoară puţin altfel, sub semnul belşugului, al fastului, al gesturilor menite să construiască speranţa că avem în faţă un început proaspăt, în care am putea fi mai buni, mai frumoşi, mai iubiţi. Frigul de afară e învins de căldura legăturilor care acum sînt încă o dată confirmate - în primul rînd familia reunită în jurul bradului de Crăciun şi prietenii care se reîntîlnesc în aceste zile pentru a sărbători iubirea care îi leagă şi miracolul că s-au întîlnit. În astfel de clipe cred că toată lumea încearcă să ofere celorlalţi cea mai bună imagine de sine de care dispune, fiecare face efortul să scoată ce este mai bun din el, să fie el însuşi alături de cei dragi, să îşi afirme identitatea şi să îşi etaleze stilul. Adică să se bucure că există. Cu prietenii e relativ simplu, riscul de inadecvare e neglijabil, în principiu funcţionează coduri apropiate, cel mult te poţi trezi cu o tachinărie amicală, însă nu ai cum să îi răneşti prin felul în care te îmbraci. Cu părinţii este altceva, acum îmi pare rău că atîta amar de vreme nu am cedat şi nu m-am pliat pe aşteptările lor, ori de cîte ori mă întorceam acasă, la Braşov, să îi văd. Ani de zile m-am gîndit doar la bucuria mea, uitînd că merg acasă şi pentru ca ei să mă vadă şi să se bucure de mine. După repetate, dar discrete remarci referitoare la ţinuta mea, la penultima noastră întîlnire, tata mi-a spus foarte răspicat că la Bucureşti pot să pun pe mine ce vreau eu, dar să nu mai vin acasă îmbrăcată ca o studentă întîrziată, să mai scutur din amuletele care stau ciorchine pe mine, şi să fac ce cred că e mai bine, ca să arăt şi eu ca o doamnă.
Fără să am nici o presimţire, pentru prima oară, l-am asculta
