Vechea garda a Securitatii nu a murit, ci si-a predat ei insasi stafeta in proba nationala de 4 x 20 ani, individual si pe echipe, sectiunea oligarhie. Aparatorii drepturilor de Feti Frumosi cu stea pe sapca din comunista epoca a vanzatorilor de opiu s-au metamorfozat cat ai zice "peste".
Nu isi mai ofera nurii in amantlacuri platite cu lei si protejate organic de catre partidul unicat. Dupa o foarte scurta perioada de postit- la inceputul anilor '90 - ofiterii de companie ai socialismului utopic romanesc s-au dedulcit, afland mintenas unde sunt situate punctele G ale minorei tari democratizate.
Cateva alinturi languroase, ceva galese ocheade, mangaieri pe zulufii de pe frunte, un pospai de bancnote verde - brotacel si trufandaua eliberata de inhibitii comunistoide a cazut grea. Si grea a ramas.
Datorita maladiilor cu transmitere (con)genitala. Ca urmare, si-a dilatat excesiv dezvoltarea intr-o directie: inavutirea tutorilor perversi proveniti din randurile Securitatii ori din retelele de sorginte similara (informatori, colaboratori, agenti, spioni etc).
Astfel, averile obeze acumulate in ultimele doua decenii afisate in Capital apartin intr-un procent de 80% celor amintiti si provin din comertul exterior ante- 89. Diferenta pana la deplinatate au completat-o politrucii, agitatorii de partid si activistii de rafturi diferite. Cu totii ventuzati pe economia socialista. Roadele s-au vazut mai tarziu.
Detinatori de "verdeata", dar mai cu seama de informatii- cheie si legaturi bipolare, intreaga suita de tovarasi Jekyll a devenit o stimabila distributie de domni Hyde. Acestora li s-au adaugat politicienii. La randul lor, harciogi travestiti in zebelina.
Raspanditi strategic prin parlament, ministere, agentii la cersit contracte cu statul. Asa a fost si este posibila competitie cu caracter de masa: "D