Birourile de vot s-au deschis duminică în Kîrgîzstan pentru alegerile parlamentare, un scrutin care va marca apariţia primei democraţii parlamentare în Asia Centrală, dar care se desfăşoară sub spectrul tensiunilor, după violenţele din ultimele luni, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Scrutinul se va încheia duminică, la ora 20.00 (17.00 ora României), iar primele rezultate sunt aşteptate luni. Parlamentul kîrgîz a câştigat noi competenţe în urma referendumului din iunie, care a urmat unei revoluţii sângeroase şi unor puternice violenţe interetnice.
La aceste alegeri participă 29 de partide. Acestea sunt "primele alegeri libere şi democratice din cei 20 de ani de independenţă" ai fostei republici sovietice, a declarat sâmbătă preşedintele Rosa Otunbaieva într-o alocuţiune televizată.
"Poliţia, forţele de ordine vor şti să răspundă în mod adecvat oricărei provocări", a adăugat ea. Otunbaieva va conduce ţara până la 31 decembrie 2011 şi a fost numită după revolta din aprilie care l-a înlăturat de la putere pe fostul preşedinte Kurmanbek Bakiev, ales în 2005.
Otunbaieva a subliniat că a mobilizat toate structurile publice şi private disponibile pentru a asigura desfăşurarea paşnică a votului, într-un interviu publicat joi de cotidianul rus Izvestia.
"Nu numai poliţia, dar şi agenţiile de securitate private, societăţile de vânătoare şi chiar şoferii de taxi au fost mobilizaţi", a declarat ea. Potrivit sondajelor, cel puţin şase din cele 29 de partide aflate în cursă au şanse să depăşească pragul de 5 la sută necesar intrării în Parlamentul cu 120 de locuri.