În avalanșa de interpretări, controverse sau amintiri care readuc în discuție, în ultimul timp, personalitatea lui Nicu Ceaușescu, există și mărturii exclusive, care dezvăluie o fațetă - haideți să nu folosim multuzatul ”necunoscută”, ci mai degrabă pe neașteptatul ”obișnuită” - a celui care suscită încă interesul generațiilor. Într-un interviu acordat EVZ, publicistul Șerban Cionoff, unul dintre cei care a lucrat cu Nicu Ceaușescu, vorbește tocmai despre această latură „obișnuită” a Prințișorului. Sursa: Arhiva EVZ

EVZ: Unde aţi lucrat cu Nicuşor Ceauşescu?

Şerban Cionoff: "Am lucrat" este un fel de a spune, mai degrabă aş zice "l-am cunoscut" sau, mai corect, "am lucrat într-o instituţie din sistemul coordonat de către Nicu Ceuşescu".

Prin urmare, aţi fost sau nu un… nicuşorist?

Cu riscul de a vă dezamăgi, răspund NU! Asta nu însemnă că mă dezic de această perioadă a vieţii mele; dimpotrivă, îmi asum şi cele bune şi cele rele, atâtea câte ţin de trecerea mea prin acele vremuri. Dar, "nicuşorist", adică unul dintre prietenii sau colaboratorii săi apropiaţi, nu am fost. Totuşi, ceea ce am văzut sau am aflat despre Nicu Ceauşescu mi-a dat posibilitatea să îmi formez o părere despre el.

Vă mai amintiţi prima întâlnire cu Nicu?

Cum să nu!? Era la sfârşitul lui februarie 1969, în zilele când, la tipografia «Informaţia» (azi «Universul» - n.r.) pregăteam primul număr tipărit al revistei "Universitas", revista asociaţiei studenţilor din Universitatea Bucureşti. Nicu venise acolo împreună cu sora sa mai mare, Zoia, care era redactor şef-adjunct al revistei (cu titlul de informaţie: redactor şef era regretata Jeana Gheorghiu, iar celălalt redactor şef-adjunct eram eu). Nu pot spune acum că m-a frapat ceva, în bine sau în rău, în comportarea lui. Ne-a dat mâna la fiecare, s-a prezentat scurt «Nicu» şi… dus a fost! Nu peste multă vreme a venit Ma