Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcările din Brazdă au încins spiritele în Consiliul Local

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 7 august 2013 ·

Primăria va cumpăra două terenuri în cartierul Brazda lui Novac, pentru a le transforma în parcări. Unii consilieri consideră că achiziţiile de terenuri se fac arbitrar.

Un proiect de hotărâre privind achiziţionarea a două terenuri în cartierul Brazda lui Novac şi transformarea lor în parcări a încins puţin spiritele în şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului Local (CL) Craiova. Consilierul municipal Dan Cherciu a vrut să afle care sunt criteriile în baza cărora Primăria Craiova decide cumpărarea unor terenuri de la cetăţeni în defavoarea altora. „Încă o dată executivul primăriei recidivează prin a crea condiţii preferenţiale pentru anumiţi cetăţeni. Cererea prin care respectivul proprietar îşi face cunoscută intenţia de a vinde terenul este depusă pe data de 30 iulie. Pe data de 31 iulie, la mai puţin de 24 de ore, ordinea de zi a acestei şedinţe extraordinare include şi acest proiect! Atenţie, este o şedinţă extraordinară şi include şi acest punct. În condiţiile în care ştim că există zeci de astfel de oferte, mă întreb care este urgenţa, care este criteriul pe care a fost selectată una din aceste zeci de cereri într-un timp mai scurt de 24 de ore. Dacă vom crea această posibilitate a bunului plac, deschidem poarta traficului de influenţă, a şpăgilor şi nu vreau să merg mai departe cu raţionamentul. Mi se pare o sfidare la adresa întregului CL să vii cu o astfel de propunere“, a afirmat Dan Cherciu. În opinia acestuia, funcţionarii care nu-şi fac treaba riscă să fie luaţi de „Gaia“. „Să nu uităm că în ultimele două mandate, din nefericire pentru Craiova, a venit Gaia şi a luat fie funcţionari, fie persoane alese. Mi-e teamă că nici acest mandat nu va fi ferit de Gaia, care va veni şi va ridica funcţionari care înţeleg să îşi facă în modul acesta treaba. Voi vota împotriva acestui proiect. Puţin mă interesează cine este acest cetăţean, dar atâta vreme

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 25 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Israelul nu este implicat în moartea lui Raisi, afirmă un oficial israelian: „Nu am fost noi”

G4Media acum 28 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi și a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat un oficial pentru agenția de presă Reuters, citată de Sky News. „Nu am fost noi”, a declara

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 4 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum 2 ore
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°