Universitatea Maryland este situată în Prince George’s County, într-o vecinătate a Washington-ului care este mai săracă şi populată mai ales cu imigranţi din America Latină. În cazul în care conduci înainte de ora 7 dimineaţa prin zona Prince George Plaza, treci printr-o intersecţie unde vezi un grup de bărbaţi aşteptând pe trotuar. Maşini se opresc, se vorbeşte puţin şi două sau mai multe persoane se urcă în maşină şi pleacă. Nu am înţeles imediat ce se întâmpla, dar după ce am văzut această scenă de mai multe ori, am întrebat un prieten argentinian şi mi s-a explicat că locul acela este cunoscut drept loc de întâlnire între imigranţi ilegali care vor să se angajeze pe piaţa neagră şi cei care au nevoie de muncitori.
Când am venit în România, am aflat că şi aici există astfel de pieţe negre, deşi un pic mai bine „organizate” decât cele din Prince George County. Mi s-a povestit, că dacă eşti un tânăr de 18-19 din Ilfov, ai terminat o şcoală profesională, nu ţi-ai luat bacalaureatul şi nu îţi găseşti un loc de muncă, prin anumite conexiuni, te poţi angaja la negru în Bucureşti. Tinerii iau maxi-taxi dimineaţa, se duc de obicei pe un şantier, unde şeful de echipă îi angajează fără carte de muncă pentru puţini bani şi în condiţii dificile de lucru.
Munca la negru este o problemă serioasă în majoritatea statelor, deşi din motive diferite. Conform unui studiu „Shadow economy and undeclared work” al Comisiei Europene din 2013, munca nedeclarată ca procent din PIB în România în perioada 1995-2006 era estimată între 16-21%. Conform Raportului Consiliului Fiscal din 2012, există în România 1,45 milioane de angajaţi la negru.
Una dintre cauzele majore ale muncii la negru în România este supraimpozitarea muncii. Într-un studiu din 2004 „Shadow Economies around the World. What do we really know?” de Friedrich Schneider de la Universitatea Linz, se estimea
