Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Film despre Maria Tănase, interzis în perioada comunistă, proiectat la Cluj VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, luni 11 noiembrie 2013 ·

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la naşterea celei mai cunoscute interprete a cântecului popular romanesc, Maria Tanase. Cu această ocazie, clujenii sunt invitaţi să ia parte la o serie de evenimente culurale dedicate "reginei cântecului romanesc", miercuri, la Casa Municipală de Cultură.

Astfel, cei prezenţi la eveniment vor avea parte de audiţii muzicale inedite şi vor putea viziona şi un film documentar despre viaţa Mariei Tănase, în regia lui Laurenţiu Daminan, producţie interzisă în perioada comunistă.

Premiera filmului a avut loc abia după patru ani de la realizare, în 1990. Produs de Sahia Film, documentarul cuprinde mărturii și imagini-document despre viața și activitatea muzicală a interpretei Maria Tănase: "Se spune că America a avut-o pe Marilyn Monroe, Franța pe Edith Piaf, iar România pe Maria Tănase. Când vorbim însă despre viața Mariei Tănase, nu întotdeauna suntem cuprinși de frenezia pe care ne-o inspiră muzica sa, pentru că ritmurile săltărețe ascund o poveste secretă pe care puțini dintre noi o cunosc".

Centenarul Maria Tănase de la Cluj va ave loc miercuri, începând cu ora 18, la Casa Municipală de Cultură. Maria Tănase s-a născut la Bucureşti, pe 25 septembrie 1913. Şi-a făcut debutul artistic pe scena teatrului de revistă Cărăbuş, condus de celebrul actor Constantin Tănase, în 1934. Aici a cântat, mai întâi într-un grup vocal, piese scrise de Nicolae Kiriţescu, pe muzica compusă de Gherase Dendrino, Petre Andreescu şi Elly Roman. A fost remarcată apoi de folcloristul Harry Brauner. Acesta a prezentat-o marelui muzicolog Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivei Internaţionale de Folclor de la Geneva. El este cel care a sfătuit-o să-şi formeze repertoriul muzical pornind direct de la izvoare. Dramaturgul Tudor Muşatescu a îndrumat-o să înregistreze cântece din repertoriul propriu, în special din zona Olten

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum o ora
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Islanda: Halla Tomasdottir, femeie de afaceri în vârstă de 55 de ani, a fost aleasă în funcţia de preşedinte

News.ro acum o ora
Femeia de afaceri Halla Tomasdottir va deveni următorul preşedinte al Islandei, potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor, după ce a învins-o pe Katrin Jakobsdottir, fost premier, relatează AFP. Jakobsdottir, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunos

Consilierul lui Netanyahu: Planul Biden pentru Gaza „nu-i o afacere bună”, dar Israelul îl acceptă

Mediafax acum 53 minute
Ophir Falk, consilierul pentru politică externă al lui Netanyahu, a confirmat că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru încetarea războiului din Gaza, promovat de preşedintele american Joe Biden. În interviu Falk a spus că propunerea lui Biden a

Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Gazeta Sporturilor acum o ora
Poloneza Iga Swiatek (locul 1 WTA) a zdrobit-o pe rusoaica Anastasia Potapova (locul 41 WTA), în optimile de la Roland Garros, în doar 40 de minute. Știre în curs de actualizare

Italia: Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Continuă căutările pentru Cristian

HotNews acum 40 minute
Echipele italiene de salvare au găsit duminică trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puțin timp după ora 13.30, au fost luați de ape la Orsaria di Premariacco (Udine), potrivit ziarului

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum o ora
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 4 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 4 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°