Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GIANINA CORONDAN: Ciment beton!

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 august 2008 ·

Aţi auzit de Medgidia. Este un punct de cotitură în drumul spre sau dinspre mare. Un nod rutier aş zice. Poţi s-o iei pe drumul cunoscut, îngrozitor de aglomerat şi plicticos - adică spre Constanţa, sau poti vizita rapid Medgidia, şi-apoi alte câteva localităţi mititele, pentru a ajunge în acelaşi loc sau, mă rog, unde ai treabă, până-n Mangalia.

Problema e că pe anumite porţiuni drumul este - aţi ghicit - ciuruit, perforat. Dacă te uiţi mai atent sau ai un ghid destoinic, realizezi că dantelăria este aşternută doar pe drumurile pe care au pătruns TIR-urile, cisternele, camioanele, care n-au ce să caute pe-acolo în mod normal. Au descoperit tiriştii drumul ăsta mai rapid prin sătucele dobrogene şi zguduie din temelii asfaltul precar şi căsuţele oamenilor. Nu sunt tirişti obişnuiţi, mi-a spus un localnic, sunt cei care transportă ciment de la fabrică, cu maşini pe care scrie LaFarge. Se ştie că acum, mai vesel ca oricând, se transportă ciment, doar toată ţara construieşte case. Alandala, dar construieşte. Atât, case, fără drumuri. Vă daţi seama ce greutate suportă drumul acesta judeţean, prevăzut cu rezistenţă mică - tone de case încă neridicate. Măcar dacă fabrica era a noastră. A fost pe vremuri, acum e a lor. Deci ne distrug drumurile şi pentru ce? Ca să prospere firma lor de ciment, ca să ne menţinem condiţia de năuci şi naivi - să nu zic proşti, căci dăm în continuare în gropi.

Mă rog, astea sunt datele problemei, am putea s-o rezolvăm? Sigur că şoferii pot fi înţeleşi la rândul lor, pe drumul principal care se întinde paralel cu malul mării este ucigător să conduci ditamai mastodontul în timpul sezonului. Dar lipsa unei legi ferme în ceea ce priveşte circulaţia auto pe drumurile ţării, măcar a unor articole dedicate care să reglementeze situaţia dă peste cap totul, distrugând ceea ce s-a făcut cât de cât în infrastructură. Asta ar trebui f

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°