Anul acesta vor fi refăcute străzile şi trotuarele din cartier, precum şi locurile de parcare
Un mic parc de pe Bulevardul Griviţei, aflat la intersecţia cu str. Mircea cel Bătrân, a fost împrejmuit ieri cu puieţi de paltin argintiu. Lucrătorii Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt au plantat 12 puieţi în acel loc, sperând că lumea din zonă nu îi va distruge. „Nu ştim de ce unii ţin cu tot dinadinsul să îi rupă. Şi anul trecut am avut pierderi destul de mari, peste 10% din ce am plantat a fost distrus. Am ajuns să credem că lumea îi rupe chiar şi pentru a face focul la iarbă verde. Nu cred că este normal, mai ales că sunt cumpăraţi cu banii cetăţenilor”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. După ce a plantat câţiva puieţi, primarul a predat lopata şi locuitorilor din zonă, dar şi jurnaliştilor, pentru a ajuta la desfăşurarea acestei acţiuni. În campania din această primăvară vor fi plantaţi 1.200 de puieţi de platan, tei, paltin, mesteacăn şi salcâm. „Vom planta diverse soiuri de puieţi în cartierele Astra, Tractorul, Bartolomeu, Timiş-Triaj şi Răcădău”, ne-a spus directorul Regiei Kronstadt, Dan Olteanu. În timp ce se plantau aceşti puieţi, locuitorii strânşi i-au solicitat primarului să amenajeze străzile şi trotuarele din zonă, precum şi locurile de parcare. Acest lucru va începe în scurt timp, la fel şi reabilitarea totală a Bulevardului Griviţei. Anul acesta vor fi refăcute străzile şi trotuarele din cartier, precum şi locurile de parcare
Un mic parc de pe Bulevardul Griviţei, aflat la intersecţia cu str. Mircea cel Bătrân, a fost împrejmuit ieri cu puieţi de paltin argintiu. Lucrătorii Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt au plantat 12 puieţi în acel loc, sperând că lumea din zonă nu îi va distruge. „Nu ştim de ce unii ţin cu tot dinadinsul să îi rupă. Şi anul trecut am avut pier