Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Macovei: Raportul CE va fi catastrofal din cauza legii ANI

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 iunie 2010 ·

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei, spune că raportul CE din iulie va fi "catastrofal" şi va conţine sancţiuni din cauza felului în care legea ANI a trecut de Parlament în urma reexaminării, potrivit NewsIn. Macovei a mai spus că a existat o "coalizare" a partidelor împotriva instituţiei.

"Am văzut în şedinţa de ieri, ca şi data trecută, şedinţă prezidată de domnul senator Gyorgy Frunda, o coalizare teribilă a clasei politice împotriva acestor instrumente de control al averilor şi nu pot să bănuiesc decât faptul că este vorba de legiferare în interes personal. Probabil că aceşti domni se tem de faptul că Agenţia, în momentul în care ar avea instrumente eficiente de control al averilor s-ar putea îndrepta inclusiv împotriva lor, dacă nu cumva a făcut-o până acum, iar dumnealor în felul ăsta se apără în felul acesta de posibile repercusiuni asupra lor", a comentat la RFI Macovei prevederile legii ANI în urma reexaminării de către Parlament.

Şeful ANI a explicat că ambasadele europene au fost cele care au făcut lobby pentru forma legii în acord cu recomandările preşedintelui, nu ANI a făcut lobby pe lângă ambasade. "După cum aţi văzut, rezultatul acestui lobby a fost zero. Noi chiar am fost acuzaţi de către dl Gyorgy Frunda că am fi declanşat acest lobby, lucru care dumnealui i s-a părut nedemocratic. Mie mi se pare absurd; noi nu am contactat aceste ambasade. A fost o iniţiativă a dumnealor, ceea ce dovedeşte încă odată interesul sporit pe care îl au cancelariile europene faţă de această formă nefericită a legii ANI", a opinat Macovei. "Şi asta (interesul faţă de ANI, n.r.) cu siguranţă se va reflecta în raportul catastrofal pe justiţie, care va fi publicat în luna iulie şi care se pare că va prevede şi sancţiuni faţă de statul român", a adăugat el, refuzând să dea detalii, deoarece nu le deţine, precizând însă că este vorba

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°