Sunt de toate categoriile: de la lux la confort IV neimbunatatit. Au toate un aer boem insa, cu un miros de culori abia preparate absolut inconfundabil, cu dezordinea bine ordonata a lucrarilor schitate, incepute, in curs de finisare, terminate, sau cu materialele brute - lemn, fier, lut - din care trebuie eliberate ideea, viziunea. Atelierele artistilor plastici sunt asemenea dictionarului limbii romane pentru scriitori: absolut necesare. Ele nu sunt doar locul unde se creeaza, ci si, pas cu pas, sunt un element obligatoriu precum culoarea, lemnul sau rama. Tot mai des in ultima vreme aud, vad, citesc despre artisti dati afara din ateliere. Este ca si cum unui sofer profesionist i s-ar lua carnetul de conducere.
Sunt de gasit si pe Eforie, si pe Selari, si in Doamnei, dar si in Pangratti.
Multe dintre ele se afla in cladiri in curs de prabusire. Cu sau fara bulina rosie pe ele, le simti subrezenia de indata ce patrunzi in interior. Scarile scartaie, peretii vibreaza, crapaturile din stalpi sau tavane se zgaiesc la tine amenintatoare. Boema este aici ceva extrem de amenintator, palpabil amenintator nu ca o sanctiune morala asupra actului de creatie, ci o sanctiune dura a faptului de a fi artist in Romania.
Pentru cei mai multi, atelierul este si casa in care locuiesc si care adesea devine, pe intervale mai mari sau mai mici de timp, un hotel de mana a paispea pentru colegii din provincie care nici macar atata nu au. Si chiar si in aceste conditii, multimea de pictori, graficieni, sculptori care a primit un spatiu se simte fericita. Mereu amenintata de spectrul prabusirii cladirii si mereu amenintata de spectrul evacuarii, dar fericita! Noianul retrocedarilor - habar n-am cat de legitime sunt multe dintre ele - mai lasa din cand in cand, foarte des in ultima vreme, artistii pe drumuri. Cazul lui Sorin Dumitrescu este cel mai mediatizat si deci ce
