Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile şi asigurătorii străini au injectat 550 mil. € pentru a acoperi „găurile“ din România

Publicat in Ziarul Financiar, marți 20 noiembrie 2012 ·

Majorările de capital au ajuns să reprezinte unul dintre canalele principale prin care mai intră bani în ţară după ce investiţiile străine s-au prăbuşit.

Băncile şi asigurătorii cu ac­ţio­nariat străin au primit anul acesta injecţii de capital de peste 550 mil. euro pentru a-şi acoperi pierderile uriaşe şi pentru a se menţine la parametrii de solvabilitate impuşi de BNR şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Majorările de capital din bănci au însumat 380 milioane de euro, fiind de patru ori peste nivelul din 2011, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. În cele mai multe cazuri banii au fost utilizaţi pentru acoperirea pierderilor din credite, foarte puţine fiind cazurile în care acţionarii au injectat bani doar pentru a-şi susţine ambiţi­ile de creştere.

"Este un semnal prost pentru piaţă faptul că acţionarii străini trebuie să aducă bani pentru a acoperi găurile subsidiarelor locale şi cred că acestea vor continua să efectueze injecţii de capial. Nu exclud însă şi eventuale ieşiri de pe piaţă ale unor companii care nu mai pot fi susţinute cu capital de acţionari", spune analistul financiar Dragoş Cabat.

Grupurile austriece care deţin o treime din sistemul bancar local au adus şi cei mai mulţi bani la capitalul subsidiarelor locale.

De exemplu, Erste a majorat anul acesta capitalul BCR cu echivalentul a 160 de milioane de euro. Volksbank a adus 83 de milioane de euro la capitalul băncii de la Bucureşti.

Austriecii au adus cei mai mulţi bani şi în asigurări. Uniqa a injectat 40 milioane de euro în subsidiara din România la începutul anului, în timp ce Omniasig aşteaptă 30 milioane de euro de la acţionarul majoritar - asigurătorul Vienna Insurance Group.

Majorările de capital au ajuns să reprezinte unul dintre canalele principale prin care mai intră bani în ţară după ce investiţiile străine s-au prăbuşit în criz

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 11 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°