De foarte curînd, am avut plăcuta surpriză să constat că ultimul film al lui Woody Allen, To Rome, with Love (Din dragoste pentru Roma) rulează la Cinema Studio, în avanpremieră. Am alergat să-l văd, cu nerăbdare.
Şi a fost o revelaţie. Mi-a plăcut cum nu mi-a mai plăcut demult un film de-al lui, de la Match Point (2005) încoace. Şi pentru Roma, care întotdeauna va conta în sine. Dar şi pentru Woody Allen însuşi, care, după atîţia ani şi filme, a găsit – iarăşi! – o altă cale de a vedea lumea şi pe sine însuşi.
Lume care, în ultimul timp, e, pentru Woody Allen, una la intersecţie de culturi: cea americană cu cele europene. Bine-cunoscuta linie Henry James-iană, de „ciocnire“ a americanilor cu britanicii, în general, în defavoarea celor dintîi, e diversificată de inventivul-genial Woody. După mai slaba încercare franco-americană din precedentul Midnight in Paris (2011), întîlnirea italo-americană e memorabilă.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuŞi nu vorbesc aici doar de momentele extreme, precum cel în care mama italianului cu care urmează să se căsătorească fiica personajului lui Woody Allen din film scoate cuţitul la cuscrul ei, pentru că vrea să-i facă soţul faimos... Ci de cele... obişnuite, în care cuplul de părinţi americani, Jerry (Woody Allen) şi Phyllis (Judy Davis), se intersectează cu cei italieni, ai lui Michelangelo (viitorul soţ al fetei lor).
Michelangelo (Flavio Parenti) – şi numele alese sînt relevante – întrupează, în mare, valorile pe care socrul său american, Jerry, fost director de operă obişnuit să pună în scenă spectacole stupid-şocant avangardiste, nu le agreează: face avocatură pro bono, nu pune puterea banului şi nici celebritatea pe primul loc, e de stînga, dar şi conservator în privinţa valorilor familiale.
Jerry, alias Woody Allen, crede