Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trecut utilizabil

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 decembrie 2005 ·

Mai recent, Andrei Serban, faimosul regizor roman stabilit in Statele Unite, se arata surprins de turnura luata de povestea ziaristilor romani eliberati din Irak - potential o poveste de succes, a intoarcerii de pe taramul mortii -, care a fost transformata, de fabrica locala de mistere, intr-o dilema jenanta, intr-o telenovela de prost gust, cu intriga incerta. Atat de puternica a fost emisia locala de semne de intrebare, incat si francezii, si americanii, si altii s-au molipsit de suspicionita atunci cand se refera la drama ziaristilor romani.

Dupa cate s-ar parea, am fost condamnati la exceptionalism. Am avut un comunism altfel, un lider comunist, pe Ceausescu, mai excentric decat ceilalti lideri comunisti est-europeni, o revolutie din 1989 diferita de celelalte piese ale dominoului, mai tenebroasa si mai sangeroasa, o ?democratie originala?, cu mineriade, violente interetnice si cu un Ion Iliescu pe post de Vaclav Havel.

Suntem diferiti, intr-adevar, si totusi bunul-simt spune ca nu putem fi atat de diferiti si de dubiosi pe cat credem si pe cat au ajuns si altii sa creada. E imposibil sa existe atata mister si atata mizerie pe cat aloca cativa vizionari volubili, pe posturile de televiziune, unor episoade fatalmente simple. De unde atatea tenebre?

Este clar, avem talentul masochist de a urati si a complica lucrurile pana la punctul in care ajungem sa nu mai credem in nimic, in care nimic nu ne mai emotioneaza, nu ne mai incanta si motiveaza. Mai exact, ne bucuram o clipa - de caderea lui Ceausescu, de rezultatele alegerilor, de eliberarea jurnalistilor - dupa care ne este rusine de entuziasmul si ?naivitatea? noastra. Totul este dubios, totul pute, exista o doza de insondabil pestilential in orice poveste simpla.

Nu suntem siguri de nimic si probabil nu putem insira zece adevaruri, convingeri, certitudini pe care sa punem

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 46 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum 2 ore
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum o ora
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°