Horia Brenciu şi Valentina Pelinel vor prezenta ediţia de anul acesta a finalei naţionale Eurovision, o coproducţie TVR - ADEVĂRUL. Evenimentul muzical va avea loc pe 6 martie şi va fi transmis de TVR. Gazdele spectacolului au vorbit despre pregătiri, despre concurenţi, dar şi despre proiectele la care lucrează în prezent.
Adevărul: Înainte de toate, de ce eşti prezentator al Eurovision 2010 şi nu te numeri printre participanţi?
Horia Brenciu: Ori oul, ori găina... Personal, prefer cocoşul. La începutul fiecărui an îmi stabilesc priorităţile. Anul acesta, prioritatea mea este „37"!!!! Este al doilea album al meu! Participarea muzicală la Eurovision am amânat-o, puţin... Dincolo de asta, propunerea neaşteptată, de a prezenta spectacolul de pe 6 martie, m-a bucurat. Am acceptat-o şi sper să nu mă fac de râs... N-am mai prezentat demult concursul ăsta. De 16 ani, mai exact!
Ai ascultat piesele celor care participă la finala Eurovision 2010? Există un concurent a cărui piesă o vezi câştigătoare în finală?
Valentina Pelinel: Am reuşit în sfârşit să ascult cele 16 piese care vor concura la Eurovision 2010; le am chiar pe IPod-ul meu. Sunt sigură că s-au ales melodiile cele mai potrivite cererilor unui astfel de concurs; nu mi-aş exprima însă alegerea pentru a nu influenţa în niciun fel publicul, mai ales ca gazdă a acestui eveniment.
Horia Brenciu: Unele piese sunt de ascultat, altele de aplaudat şi unele chiar de premiat! Da, există un astfel de concurent, dar voi ţine pentru mine şi îmi voi păstra imparţialitatea.
Ce pregătiri faci pentru seara concursului?
Valentina Pelinel: Pregătirile, mai bine zis repetiţiile pentru Eurovision vor începe la 1 martie; eu şi Horia avem libertatea să ne exprimăm liber, atmosfera dorită fiind una degajată, veselă, naturală. Horia e om de televiziune şi sunt sigură că vom alcătui un duo de forţă.