Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sahara de la Viezureni

Publicat in GAZETA de SUD, marți 10 aprilie 2007 ·

Aurul negru umple portofelele oemvistilor, in timp ce zeci de oameni si animale sunt condamnati la trei procesiuni zilnice catre cele doua fântâni stradale existente in tot satul. Nevoiti sa traiasca pe un pamânt pârjolit de chimicalele sondelor, locuitorii satului Viezureni fac temenele pentru un strop de apa la portile stapânilor, la care nu ajung damfurile de petrol, ci doar petrodolarii. In 1983, o sonda de extractie din câmpul petrolier Vârteju, judetul Dolj, a erupt, iar zile in sir, peste câmpurile si casele din satului Viezureni, aflat atunci in comuna Farcas, s-au prabusit mii de tone de apa imbibata cu substante chimice concentrate. Efectul a fost devastator: zeci de hectare de teren au fost distruse, imbibate cu sare, copacii si toata vegetatia din jur au fost arse, tabla de pe case s-a corodat, apa din fântâni a devenit nepotabila si totul s-a transformat intr-un peisaj selenar care dainuie si azi, dupa mai bine de 20 de ani. Dealurile ramase fara vegetatie au inceput sa alunece peste sat, iar la fiecare ploaie tone de pamânt imbibat cu sare se furiseaza printre sondele din fata parcului de rezervoare de la Vârteju si se scurg in pârâul Plosca. Canalul de aductiune al apelor industriale din incinta parcului de rezervoare este „mâncat“ de torentele de pe dealuri, dalele care-l acopera se prabusesc, lasând in urma lor scheletele corodate ale sutelor de conducte despre care nu mai stie nimeni când, de ce si pentru ce au fost bagate si uitate in pamânt. Prapastia a ajuns la doar câtiva metri de rezervoarele de petrol ale parcului petrolier Vârteju si are toate sansele sa intre in parc daca ploua mai mult de doua zile. Dupa trei ani Dupa trei ani de la eruptia primei sonde, in 1983, o alta sonda, situata in imediata apropiere a soselei care duce la Stoina, s-a scufundat pur si simplu, lasând in urma ei un crater intins pe 2,5 hectare de teren, in care s-au adu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 32 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Alertă în București. Atac cu cocktail Molotov la Ambasada Israelului

Adevarul acum 36 minute
Un incident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Ambasada Israelului din București. Un bărbat a încercat să arunce o sticlă incendiară către clădirea diplomatică.

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 34 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum o ora
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Marcel Ciolacu, despre tranşa a treia din PNRR: Cred că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. Avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România, important este să gestionăm investiţiile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul PSD, despre tranşa a treia din PNRR, că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. El a precizat că avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România şi important este să gestionăm investiţiil

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°