Un avion al companiei Air France a încercat să aterizeze pe pistele aeroportului din Saint Martin, Caraibe, în timpul uraganului Isaac.
Din cauza vântului puternic, pilotul a renunțat la aterizare în utlima clipă, când era aproape de sol.
Cu toate că aeroportul este considerat periculos și în ciuda condițiilor meteo complet nefavorabile, aterizarea a reușit, în condiții de siguranță, la a doua încercare, scrie Business Insider.
Furtuna tropicală Isaac a devastat, în urmă cu trei zile, Haiti. Nouăsprezece persoane au murit şi şase au fost date dispărute. De asemenea, furtuna a distrus 335 de case şi a afectat alte 2.346, conform protecției civile haitiene. Aproximativ 15.000 de persoane au fost evacuate.
Rafalele de vânt, care inițial atingeau 95 kilometri pe oră, s-au intensificat, astfel că centrul meteorologic american a emis o alertă de uragan în Florida şi a menţinut alerta de furtună tropicală în Republica Dominicană, Cuba, Bahamas şi Jamiaca.